fbpx

Raed Arafat: ”Dacă populația nu ascultă, cadrele medicale vor ajunge să decidă cine rămâne în viață și cine nu”

„Dacă populația nu ascultă, cadrele medicale vor ajunge să decidă cine rămâne în viață și cine nu. Sună extrem de cinic, dar este realitatea!”, a decșarat șeful DSU, Raed Arafat, la Digi 24,

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență a adăugat: ”Numărul noilor cazuri de coronavirus e important. Cu cât crește, riscul de impact asupra sistemului sanitar este mai mare. Se va ajunge la situația ca medicii să aleagă. Doriți să vă mințim că nu este așa?”

„Evoluția pandemiei în România este marcată acum de creșterea numărului de cazuri active, care ajung spre șase mii. Evident, între ele și cazuri mai puțin grave. Partea bună pe care o avem în vedere este ca vindecările să fie mai multe decât cazurile noi. Am trecut prin asta, dar ne-am întors”, a mai spus Raed Arafat, citat de portaul Biziday.

Grupul de Comunicare Strategică a raportat că, în ultimele 24 de ore, au fost înregistrate alte 411 noi cazuri de îmbolnăvire în România,

La ATI, în acest moment, sunt internați 186 de pacienți. Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 1.121 de persoane. Alte 73.992 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub
monitorizare medicală.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 675.382 de teste.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 407 apeluri la numărul unic de urgență 112 și 962 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 468 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 179.850 de lei.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, a fost constatată, ieri, o infracțiune pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.
Totodată, în data de 25 iunie a.c., 174 de persoane care nu au respectat măsura izolării la domiciliu sau a carantinei au fost introduse în carantină instituționalizată pentru 14 zile sau a fost dispusă măsura
carantinării instituționalizate pentru o nouă perioadă de 14 zile.
populația