fbpx

Ștefan Pălărie: Nu mă miră că e posibil să avem sfârșitul de an școlar blocat! Cu examene blocate

Senatorul USR Ștefan Pălărie afirmă că, în urma protestelor anunțate de sindicate, nu este surprins că sfârșitul de an școlar ar putea fi blocat, inclusiv examenele naționale.

”Guvernul vrea să facă educație fără profesori. Îi aruncă pe aceștia la „și altele”. Am ajuns să cred că ținerea profesorilor în mizerie salarială este un „proiect de țară” al celor de la putere, al baronilor. Să îi aibă la cheremul lor și să îi țină mereu cu capul plecat. Scandalos!

Nu mă miră de aceea că e posibil să avem sfârșitul de an școlar blocat! Cu examene de evaluarea și de BAC blocate. Cu proteste din luna mai, anunțate astăzi de sindicate.
Profesorii au fost mințiți și au dreptul să se revolte. Li s-a spus că vor fi luați parteneri în această reformă, că li se va garanta un salariu mediu pe economie pentru un debutant și o grilă nouă. Ce au primit la schimb după un an de minciuni? Evacuarea „promisiunii” cu salarizarea din legile educației”, transmite Pălărie.
Potrivit senatorului USR, ”sunt doar două scenarii care să explice o astfel de măgărie: unul este cel în care, din obișnuință, pur și simplu i-au amăgit și batjocorit pe profesori – neținând cont că toate reformele se duc la gunoi dacă nu ai un corp profesoral partener. Cel de-al doilea este cel în care PSD vrea să smulgă de la PNL datul a „100 de lei” la salarii abia la anul, în campanie electorală. În felul ăsta vor urla triumfalist… “suntem partidul care mărește salariile profesorilor” (deși în doar ultimele 6 luni au votat de 6-7 ori împotriva măririlor). Oricum ai lua-o, tot ofensator este: profesorii sunt tratați oribil de către coaliția distrugătoare.”

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.