fbpx

Sindicatele din Educație cer Senatului să aprobe urgent o lege pentru protecția profesorilor

Sursă imagine: stirileprotv.ro

Sindicaliștii din Educație vor o lege pentru protecția cadrelor didactice.

Federația Sindicatelor Libere din învățământ (FSLI) a trimis o solicitare urgentă către Senat, în care cere aprobarea proiectului de Lege privind măsurile de protecție a personalului didactic. Sindicaliștii anunță că sunt pregătiți să inițieze o campanie de strângere de semnături în toate unitățile școlare din țară, pentru susținerea acestui proiect de lege, care nu mai suportă amânare.

“Avem școli în România în care profesorii sunt umiliți, jigniți, scuipați sau loviți, unii dintre ei răniți grav. Numărul cazurilor de violență, de orice tip, la adresa cadrelor didactice, este în creștere, iar noi, cu toții, stăm neputincioși în fața unui fenomen care ia amploare, pentru că legile nu se aplică sau pentru că există lacune în sistemul legislativ. Unde vom ajunge în această situație? Într-o stare perpetuă de pericol în care se vor afla cadrele didactice, dar și elevii.

Suntem deja cu un pas acolo – cadrele didactice au început să se teamă să își desfășoare activitatea pentru ca în unitățile de învățământ poate oricând să pătrundă un agresor, care să facă rău angajaților din învățământ sau elevilor”, afirmă reprezentanții FSLI, în documentul respectiv.

”Această lege, după aprobare, va deveni un scut de protecție pentru colegii noștri, iar spațiul școlar va fi unul sigur, în care să se presteze un act educațional de calitate. Solicităm tuturor parlamentarilor României să trateze cu seriozitate maximă această problemă a siguranței din școli! Mulți dintre d-voastră sunteți părinți sau chiar bunici. Vreți școli în care există pericol, violența, abuz psihic, amenințări, limbaj neadecvat? Noi credem că nu! Faceți ceva, pentru că aveți toate prerogativele prin care puteți schimba realitatea, oferind o soluție acestei probleme grave cu care se confruntă cadrele didactice!”, spun sindicaliștii.