Închide
de Oana Dobre-Dimofte
Deputatul USR Dan Rădulescu vrea să schimbe felul în care România gestionează învățământul privat. A început cu un proiect de act normativ pentru modificarea Legii Educației, astfel încât să fie introdusă prevederea potrivit căreia ”Statul sprijină învăţământul particular şi confesional, în condiţiile legii, respectând în întregime drepturile acestuia și autonomia în materie de organizare și de funcționare.” Proiectul este deja înregistrat la Camera Deputaților și urmează să intre în dezbatere parlamentară.
Deputatul are în vedere și alte modificări legislative pe care vrea să le promoveze. Care sunt acestea și în ce fel poate aduce sistemul de învățământ privat beneficii pentru întregul peisaj educațional românesc ne-a explicat într-un scurt interviu.
Care sunt beneficiile pe care acest proiect le va aduce pentru școlile private?
Școlile cu finanțare privată au nevoie, în acest moment, de o altă atenție, legislativ vorbind, având în vedere că nu mai reprezintă inițiative firave, puține și fără importantă, la nivel național. E nevoie de precizări clare, care să ajute școlile cu finanțare privată în relația cu instituțiile de evaluare și control ale statului. De foarte multe ori, situațiile atipice ori neclare nu sunt rezolvate prea ușor nici de reprezentanții acestor instituții, fiindcă ori nu există prevederi legale, ori interpretarea acestora e făcută după interese diverse. Așadar, sperăm că propunerea de modificare legislativă să limpezească abordarea școlilor cu finanțare privată de către instituțiile de stat.
Dotarea materială a școlilor private asigura necesarul pentru desfășurarea activității educaționale în cele mai bune condiții.
Un alt aspect este acela că, în mediul urban aglomerat se înregistrează o cerere foarte mare de locuri pentru școlari, astfel încât în școlile de stat numărul de elevi în clasa se apropie de 40 de elevi (cu mult peste numărul de maximum 25 de elevi recomandat); astfel, învățământul privat vine în sprijinul acestei cereri mari.
În perspectiva implementării legii de curând adoptate, conform căreia învățământul obligatoriu va deveni 15 ani, deci copiii vor începe învățământul preșcolar (grădiniță) la 3 ani obligatoriu, cererea de grădinițe și creșe private va crește foarte mult.
Există și un beneficiu general, pentru sistemul de învățământ?
Desigur! Piața liberă și evoluția sistemului privat susțin competitivitatea și performanța. Competitiv înseamnă concurențial. Opusul său este un sistem centralizat, ineficient prin definiție.
Și acum să ne întrebăm: avem concurență în domeniul grădinițelor? Avem concurență între școli?
Relaționarea dintre școlile de stat și cele cu finanțare privată este destul de defectuoasă, în ciuda unor activități comune, de genul “zilelor porților deschise” ori lecții deschise. Nu sunt prea multe proiecte comune, nu sunt spectacole, activități în comunitate sau la nivel național/ internațional. Din păcate, uneori chiar de la centru se transmite idea că școlile cu finanțare privată “fură” elevii buni școlilor de stat, fără a se crea pârghii de comunicare și conlucrare. O altă viziune, la nivel național, inclusiv din partea instituțiilor de evaluare și control, este absolut necesară. Reforma o poate aduce.
Care este viziunea dumneavoastră despre relația dintre sistemul privat de educație și cel public?
Singură diferența o face sursă finanțării. Scopul final, și în cazul școlilor de stat, și în cazul școlilor cu finanțare privată, este acela de a formă cetățeni responsabili, care să își cunoască drepturile și obligațiile, care să aibă loc de muncă și să aducă plus valoare societății. Așadar, nu trebuie să existe divergente și animozități, fiindcă vorbim despre un sistem național de educație, despre copiii acestei țări, despre părinți care plătesc taxe și impozite statului român. Învățământul din România nu înseamnă doar școli publice, așa cum mulți dintre noi suntem obișnuiți să credem. Pe lângă sistemul tradițional, în țara noastră funcționează o rețea în continuă dezvoltare de școli private
Care sunt prioritățile absolute pe care ar trebui să le aibă cei care doresc o reformă în Educație?
Sistemul de educație este învechit, manualele sunt vechi sau nu există, programele școlare sunt depășite. Resursele umane sunt insuficiente ori slab pregătite. De fapt, ar trebui să existe o singură prioritate: viitorul generațiilor României. Avem nevoie de elevi dezinvolți, care înțeleg și aplică ceea ce citesc sau învață, calitatea învățământului definindu-se prin performanțele elevilor din viața reală, nu din spațiul aseptic al școlii.
Cât de mare ar trebui să fie gradul de autonomie al unităților de învățământ privat?
Dacă ne uităm la țări unde sistemul de educație funcționează din plin, nu pe avarie, constatăm că școlile cu finanțare privată au inclusiv dreptul de a edita propriile manuale ori de a avea un anumit număr de ore, pe discipline, altul decât școlile de stat; de asemenea, există și instituții private de evaluare, fără să existe monopol al vreunei instituții de stat. Probabil că societatea românească nu este pregătită să investească cu atâta încredere școlile cu finanțare privată, însă pași concreți se pot face: eliminarea monopolului ARACIP în evaluarea calității educației, desființarea inspectoratelor școlare/ reducerea rolului acestora, eliminarea respectării, în totalitate, a acelorași prevederi (de tipul curriculum de la decizia școlii, orar, număr ore/ săptămâna, evaluare instituțională, evaluarea directorilor), precum și limitarea numărului de controale/ evaluări, dintr-un an școlar. Școlile cu finanțare privată care au vechime pe piață educațională și care au dovedit că își fac datoria față de societate din plin ar putea primi un grad ridicat de autonomie, inclusiv în a putea fi evaluate de instituții internaționale.
Avem nevoie de un cadru legislativ mai elaborat, care să prezinte, exhaustiv și explicit, materiile în care statul coordonează și sprijină sistemul particular de învățământ dar și în ce constau libertatea și autonomia la nivel organizatoric.
Există și alte proiecte pe tema Educației pe care le aveți în vedere?
Un punct extrem de sensibil este cel al resursei umane. Așadar, ar trebui schimbate regulile, în ceea ce privește persoanele pe care le lăsăm să ajungă în față copiilor: să existe cel puțin un an de practică pedagogică făcută temeinic, să nu mai fie lăsați la catedră oameni care vin din alte sectoare și care, brusc, decid că vor să devină cadre didactice. Se cere, urgent, un Statut al cadrelor didactice, se impune dublarea numărului de psihologi în școli. O altă prevedere: cei care nu doresc să iasă la pensie la momentul potrivit, dacă vor continuarea activității, să își poată oferi experiență în zona rurală.
