Sfatul directoarei Ionela Neagoe pentru pilotarea planurilor-cadru: Porniți de la o nevoie!

Ionela Neagoe, directoarea Colegiului Național ”Gheorghe Lazăr” din București îi sfătuiește pe managerii de școli care doresc pilotarea planurilor-cadru alternative să își construiască demersul pe baza unei nevoi reale.

C.N. Gheorghe Lazăr a fost primul liceu cu statut de școală-pilot din România. Anul acesta, unitatea de învățământ a încheiat primul ciclu de patru ani de pilotare, cu rezultate foarte bune la bacalaureat

”Sfatul meu și pentru pilotarea asta e să porniți de la o nevoie. Că și noi am pornit de la o nevoie. Adică noi am constatat că înspre finalul anului copiii de clasa a XII-a lipseau de la ore, își luau scutiri medicale și rămâneau acasă să învețe. De asemenea, mulți dintre colegii noștri se plângeau de faptul că trăgeau de ei pentru a le pune notele suficiente cât să încheie anul. Și atunci, pornind de la nevoia asta, am convenit cum să facem noi să ne ajutăm și pe noi și pe copii.

Și am întrebat la un moment dat <Bine, bine, dar se poate încheia totul?>. Sigur că se putea încheia totul până în luna martie, pentru că așa făceam, mai ales cei care dădeam BAC-ul. Terminam materia de a douăsprezecea și începeam să lucrăm cu ei pentru examen”, a explicat directoarea Ionela Neagoe, în cadrul webinarului despre pilotarea planurilor-cadru alternative în învățământul liceal, organizat de Ministerul Educației și Cercetării.

”Degeaba spunem că să nu îi antrenăm, să nu fie copii doar nișați pe doar pentru examen, să se lucreze cu ei. Dar în ultimele trei luni cam asta se întâmplă. Se lucrează doar pentru examen, că ăsta e interesul lor. Și atunci, până în martie am decis să terminăm cu predatul materiei de clasa a XII-a și din luna martie am intrat pe programul acesta, zicem noi, inovator.  Trei zile vin la școală, două zile rămân acasă să învețe”, a mai spus cadrul didactic. 

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.