


Claudia Muntean a fost demisă din nou de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Timiș din funcția de director al Colegiului Național Pedagogic „Carmen Sylva”, la doar două zile după ce fusese repusă în funcție în baza unei hotărâri judecătorești executate silit, relatează Ziua de Vest. Fosta directoare spune că va face plângere penală.
Pe 2 decembrie, fosta directoare revenise la conducere în urma unei hotărâri definitive a Tribunalului Timiș, care anulase prima sa demitere din octombrie 2023 și obligase ISJ la plata diferențelor salariale. Instanța intervenise după ce inspectoratul nu pusese în aplicare de bunăvoie decizia, fiind necesară o executare silită. Demiterea inițială fusese dispusă în baza unui raport disciplinar generat de sesizările învățătoarei Nicoleta Gherghina.
ISJ: „Probleme semnificative”
Pe 4 decembrie, ISJ Timiș a anunțat public o nouă decizie de eliberare din funcție, invocând „clarificarea contextului” și enumerând un volum considerabil de nereguli constatate încă din 2023. Inspectoratul afirmă că evaluările privind activitatea managerială au scos la iveală deficiențe în sistemul de control intern, probleme privind atribuțiile de ordonator de credite, nereguli în organizarea interviurilor pentru plata cu ora, în procedurile de salarizare, în concursurile pentru posturi vacante și în gestionarea personalului auxiliar și nedidactic.
Lista continuă cu disfuncționalități în administrarea contractelor de muncă, în activitatea financiar-contabilă și cu „probleme semnificative” în implementarea proiectelor Erasmus+. ISJ precizează că mai multe instituții – AJFP, DSP, DSVSA, ISU și IPJ Timiș – au transmis propriile constatări care ar confirma neregulile.
Inspectoratul precizează că decizia Tribunalului Timiș, care a dispus reintegrarea Claudiei Muntean, s-a pronunțat exclusiv pe procedură, „fără a analiza fondul constatărilor”, iar rapoartele rămân valabile. Consiliul de Administrație al ISJ a revizuit documentele în ședința din 4 decembrie și a aprobat o nouă propunere de eliberare din funcție.
Potrivit inspectoratului, numeroși profesori ar fi semnalat că, după repunerea în funcție a Claudiei Muntean, climatul intern s-a deteriorat rapid. Cadrele didactice ar fi reclamat „o atmosferă ostilă și conflictuală”, în care dezbaterile profesionale au fost înlocuite de discuții tensionate, iar activitatea școlii ar fi fost perturbată.
„O școală nu poate deveni un câmp de luptă”, transmite ISJ Timiș.
Claudia Muntean: „Voi face plângere penală pentru abuz în serviciu”
Contactată de Ziua de Vest, Claudia Tatiana Muntean acuză Inspectoratul Școlar de abuz în serviciu și manipulare a opiniei publice.
„Sunt acuzată de aceleași lucruri ca la prima demitere, decizie împotriva căreia am câștigat în instanță. Cum e posibil să scrie niște lucruri neadevărate despre o persoană care are o carieră de peste 35 de ani? Voi face plângere penală împotriva inspectorului general Aura Danielescu pentru abuz în serviciu. Nu se poate să rămână lucrurile așa. Eu nu am primit această funcție ca o sinecură”, a declarat profesoara.
Demiterea vine pe fondul unei istorii de conflicte și sesizări care au marcat instituția în ultimii doi ani.
Claudia Muntean se întoarce în funcția de director, la doi ani după demiterea abuzivă