Șefa ISJ Cluj: Am recomandat profesorilor să urmeze cursuri de reconversie profesională

Marinela Marc, șefa ISJ Cluj, afirmă că le-a recomandat profesorilor să se înscrie la cursuri postuniversitare de reconversie profesională, pentru a le fi mai ușor să își completeze norma didactică.

”În ultimii doi ani, se observă și în județul Cluj o tendință vizibilă de mai mult timp la nivel national, legată de acoperirea cu personal calificat la câteva discipline din domeniul științelor, unde mediul economic este mai atractiv decât sistemul educațional: fizică, matematică, informatică. Până în prezent, am găsit soluții, grație colaborării foarte bune pe care o avem cu universitățile clujene și am recomandat cadrelor didactice să urmeze cursuri postuniversitare de reconversie profesională, în special celor din mediul rural, unde numărul de clase și, implicit de ore, este mai mic pentru a-și putea asigura norma didactică.  De altminteri, cred că și universitățile ar trebui să meargă pe dublă specializare la disciplinele din aria matematică și științe, respectiv tehnologii”, a declarat Marinela Marc, într-un interviu acordat Ziarului Făclia.

”În județul Cluj nu avem o problemă cu resura umană, avantajul fiind faptul că mulți absolvenți ai univesităților clujene aleg să rămână la Cluj și, în fiecare an, sunt mulți tineri care merg la concursul de ocupare a posturilor vacante”, menționează șefa ISJ Cluj.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.