Rectorul UPT: Profesorii de liceu nu pot să se ocupe de 30 de elevi cum se ocupau de 25-26

Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara (UPT), afirmă că atât sistemul universitar, cât și cel preuniversitar sunt afectate de tăieri bugetare care influențează direct calitatea actului educațional. Rectorul își argumentează poziția afirmând că profesorii de liceu nu pot să ofere aceeași performanță în condițiile în care acum pot avea 30 de elevi în clasă, față de 25-26, câți erau până la măsurile de austeritate.

„Noi am crescut numărul de elevi în clasă, însă natalitatea este pe un trend descendent și avem din ce în ce mai puțină populație școlară. Semnalele de la profesorii din licee sunt clare: nu au cum să se ocupe de 30 de elevi în același timp, la fel cum se ocupa atunci când erau 25-26. Scăderea natalității, dublată de menținerea abandonului școlar la niveluri ridicate, va reduce semnificativ numărul tinerilor care ajung în învățământul superior și, ulterior, pe piața muncii. Nu putem compensa declinul demografic prin decizii administrative care pun presiune suplimentară pe școli și profesori”, a declarat Florin Drăgan, citat de Radio Timișoara.

„În perioade de criză, multe state europene aleg să investească suplimentar în educație și cercetare, tocmai pentru a crea premisele relansării economice. Dacă la nivel european un nivel competitiv este considerat între 2 și 3% din PIB, în România finanțarea cercetării este undeva în jur de 0,5%. Fără o viziune coerentă care să lege educația, cercetarea și economia, riscăm să pierdem oportunități majore de dezvoltare și să accentuăm dependența de forță de muncă slab calificată”, a adăugat rectorul UPT.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.