Închide
de Dr. Blessy Savu, coordonator educațional International School of Bucharest
Preluarea rolului de coordonator educațional a însemnat pentru mine mai puțin asumarea unui titlu și mai mult reunirea experiențelor construite de-a lungul a peste douăzeci de ani în educație. Revenirea la International School of Bucharest (ISB), după doisprezece ani petrecuți în alte școli internaționale, a fost în același timp familiară și edificatoare.
Pe parcurs, am activat ca profesor de economie, șef de catedră, coordonator liceu, anii 12 și 13 și consultant educațional pentru UNICEF, experiențe care mi-au modelat perspectiva asupra învățării, atât la nivel de clasă, cât și la nivel de sistem.
Am preluat acest rol la ISB cu o preocupare tot mai accentuată față de tendința de a oferi răspunsuri excesiv de simpliste unor probleme educaționale complexe.
De ce unii elevi progresează constant, în timp ce alții stagnează, în ciuda unui efort susținut?
De ce inițiative bune nu se traduc întotdeauna în schimbări semnificative?
Și cum putem construi sisteme care să valorifice dovezile fără a pierde din vedere dimensiunea umană?
Activitatea mea este din ce în ce mai mult orientată spre cultivarea coerenței: integrarea intenționată a cercetării, datelor, formării profesionale și experienței elevilor, astfel încât acestea să se informeze și să se susțină reciproc într-un ecosistem educațional adaptiv.
Una dintre primele schimbări importante a fost redefinirea modului în care dovezile educaționale sunt înțelese și utilizate în școală. Dovezile educaționale, consider eu, nu ar trebui să reprezinte niciodată un verdict, ci un punct de plecare pentru dialog.
Această schimbare este una lentă și deliberată. Ea începe cu o interpretare corectă a datelor, dar presupune și recunoașterea propriilor noastre biasuri ca profesori.
Comportamentul, încrederea sau fluența verbală pot fi ușor confundate cu abilitatea, în timp ce elevii mai rezervați sau cei care întâmpină dificultăți în exprimarea ideilor pot fi subestimați.
Fără atenție, datele riscă să întărească presupuneri, în loc să le pună sub semnul întrebării.
Aici intervin instrumentele structurate, bazate pe cercetare.
Prin utilizarea CAT4 și PASS, combinate cu analiza rezultatelor la examene și a progresului în timp, am reușit să diferențiem mai clar între ceea ce fac elevii și ceea ce pot face.
Acest lucru a deschis conversații profesionale mai riguroase despre adaptarea strategiilor de predare.
Accentul nu este pus pe etichetarea elevilor, ci pe înțelegerea lor mai profundă.
Stabilirea „notelor-țintă”, de exemplu, nu mai este un exercițiu mecanic. Ea are loc prin discuții comune cu profesorii în care profilurile elevilor sunt analizate în paralel cu strategiile deja aplicate la clasă.
Nu ne întrebăm doar unde se află un elev în prezent, ci și ce condiții ar facilita progresul său. Aceste conversații sunt iterative și continuă să evolueze pe măsură ce înțelegerea noastră colectivă se aprofundează.
Cel mai important este ca masuratorile să informeze practica, nu să genereze presiune.
Atunci când profesorii se simt încrezători în interpretarea dovezilor, setul de date obținute devin un instrument de împuternicire profesională, permițând intervenții mai timpurii, o mai mare precizie și un accent susținut pe progres.
Participarea la conferințe educaționale a reprezentat o sursă importantă de reflecție de la preluarea acestui rol.
La conferința Dare2Learn, ascultându-i pe John Hattie, Peter Senge, Sugata Mitra și alți experți în educație, un mesaj a devenit constant evident: învățarea se îmbunătățește atunci când este făcută vizibilă pentru elevi, profesori și lideri educaționali.
Provocarea constă în transpunerea acestor idei puternice în practica zilnică.
Pentru a face legătura între reflecție și acțiune, am susținut o serie de prezentări pentru cadrele didactice, axate pe clarificarea sistemelor noastre academice: de ce și cum monitorizăm progresul, cum „learning walks” (asistențe la ore cu un punct de interes) sprijină îmbunătățirea practicii și nu supravegherea și cum temele recurente ne ajută să identificăm tipare la nivelul claselor.
Scopul a fost acela de a face aceste procese transparente, intenționate și bazate pe încredere profesională.
Pentru cei familiarizați cu sistemul public de educație, asistențele la ore cu un punct de interes pot semăna cu observațiile de lecție.
Deși există asemănări la suprafață, scopul lor în contextul nostru este diferit. Ele nu sunt pur evaluative, ci sunt concepute pentru a face învățarea vizibilă la nivelul claselor, concentrându-se pe nivelul de cunoștințe, claritatea explicațiilor și calitatea gândirii elevilor, informații care sunt apoi integrate în dialogul profesional.
Abordarea noastră privind „learning walks” a evoluat către un proces mai colaborativ, cu implicarea tot mai mare a profesorilor ca observatori. Această schimbare a fost intenționată, consolidând reflecția comună și asumarea colectivă a îmbunătățirii practicii.
La începutul acestui an, am susținut o prezentare la conferința EduZ, pornind de la elemente specifice jocurilor, pentru a arăta cum un design educațional orientat strategic poate spori implicarea elevilor, aprofunda învățarea și facilita transferul practicilor între contexte.
Privind înainte, acordăm o importanță tot mai mare învățării bazate pe investigație și implicarea elevului, nu pentru a prescrie practici, ci pentru a aprofunda reflecția și a trece de la observarea învățării la chestionarea colectivă a modului în care aceasta se produce.
Cultura academică a unei școli este la fel de solidă precum structurile sale de dezvoltare profesională. În ultimii ani, ISB a investit în mod deliberat în formarea continuă, cu bugete alocate fiecărui profesor și cu așteptarea clară ca învățarea să se reflecte în practica de la clasă.
Participarea personalului didactic la conferințe nu a fost una simbolică. Ideile întâlnite acolo, fie că vizează științele cognitive, designul evaluării sau motivația elevilor, sunt discutate, analizate și adoptate atunci când se potrivesc contextului nostru. Practica se schimbă atunci când se schimbă perspectiva.
Construim mai departe această abordare prin dezvoltarea Comunităților de Învățare Profesională, o inițiativă aflată în formare, concepută ca un spațiu de sprijin, non-evaluativ, pentru dialog pedagogic aprofundat. Îmbunătățirea se accelerează atunci când reflecția devine colectivă, nu individuală.
În paralel, am început recent propriul meu parcurs de formare în leadership, un program de dezvoltare profesională pe durata a optsprezece luni, aflat la început. Prin acest proces, îmi consolidez înțelegerea leadershipului, pornind de la convingerea că școlile se dezvoltă cel mai rapid atunci când liderii rămân, la rândul lor, cursanți.
În cele din urmă, sistemele există pentru a servi elevii, nu pentru a-i transforma în cifre pe hârtie.
Apartenența la o rețea mai largă de școli ne permite să oferim experiențe care depășesc sala de clasă: FirstSTEP, Destination Imagination, competiții de dezbateri, robotică și evenimente MUN. Aceste oportunități îi expun pe elevi la provocare, incertitudine și colaborare în moduri pe care lecțiile tradiționale nu le pot oferi întotdeauna.
Am lucrat direct cu elevii în pregătirea pentru competiții de dezbateri și în coordonarea FirstSTEP, ghidată de un principiu pe care îl prețuiesc profund: ghidaj structurat, combinat cu dezvoltare independentă.
Atunci când elevii primesc instrumentele și încrederea necesare pentru a-și urma curiozitatea, învățarea devine motivată intrinsec.
Rolul nostru, ca și cadre didactice, este să hrănim și să susținem curiozitatea.
Niciuna dintre aceste inițiative nu este completă și nici nu ar trebui să fie.
Ceea ce construim este o cultură academică receptivă: bazată pe cercetare, informată, generoasă profesional și profund umană. O cultură care recunoaște progresul ca fiind nuanțat, învățarea ca fiind non-liniară și îmbunătățirea ca un demers comun.
Dacă există o lecție pe care parcursul meu ca și coordonator educațional a consolidat-o, aceasta este următoarea: îmbunătățirea sustenabilă nu rezultă din gesturi spectaculoase, ci din sisteme gândite cu atenție, reflecție onestă și un angajament colectiv de a face mai bine și cu sens pentru profesori și pentru elevi.
Despre relația adulți – copii în era provocărilor tehnologice