fbpx

Șefa ARACIP: Elevii noștri vor lua decizii pentru noi într-un viitor apropiat. Suntem responsabili de modul în care ne facem datoria

Mariana Dogaru, președintele ARACIP, afirmă că profesorii sunt responsabili pentru modul în care își fac datoria, pentru că elevii de acum sunt cei care vor lua decizii pentru întreaga societate într-un viitor apropiat.

Dogaru enumeră ideile principale pe care le-a expus într-un podcast realizat de profesoara Oana Moșoiu.

Ce spune Mariana Dogaru, pe pagina sa de Facebook:

Idei din podcast-ul cu Oana Mosoiu care, chiar dacă nu sunt pe placul tuturor, continui să le susțin:
1.Calitatea este un concept subiectiv ( ce nivel de așteptări ți- ai stabilit, ce anume înțelegi a fi de calitate), se raportează la condițiile școlii.
2.Calitatea înseamnă să te conectezi cu elevii, adică să îi vezi, căci lecția nu este pentru a vorbi cu creta, ci pentru a produce învățare elevilor. Nu ne mai permitem să avem în clasă elevi invizibili( pe care profesorul nu îi vede, nu îi aude).
3.Este timpul să renunțăm la formalism si să facem activități cu sens și cu impact în învățare.
4.Suntem responsabili de modul
în care ne facem datoria, deoarece elevii noștri vor lua decizii pentru noi într-un viitor apropiat. Vom depinde de modul în care îi vom forma. E bine să avem această înțelegere a misiunii profesorului.
5. Profesorii de care ne plângem au nevoie de sprijin, nu de blamare. Orientarea pe predare duce la scăderea atenției pentru învățarea elevilor. Aș zice că e un rezultat firesc al formării inițiale, însă, in etapa de debut în carieră a profesorului, ar trebui să ne preocupăm să mutăm accentul.
6. Formalismul în evaluarea calității este dăunător atât evaluatorului, cât și evaluatului. E timpul să renunțăm la a face doar să bifăm și să dăm sens activității noastre, să fim autentici.
7. Aracip își dorește să aibă profesorii alături, într-un parteneriat real, deoarece doar împreună putem construi.
8. Calitatea educației înseamnă învățare. Nu producem învățare, nu vorbim de calitate.
9.Meseria de profesor este „meseria meseriilor”
10. Evaluarea calității va pune accent pe activitatea cu elevii. Am început deja să implementăm asta în cele aproape 300 de școli evaluate din mai până în prezent.
11.”O Voce” este dovada aducerii împreună a celor interesați de o educație de calitate.
Activitatea mea didactică mă face să înțeleg și să apreciez munca profesorului.

 

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.