fbpx

Școală finalizată după 15 ani, inaugurată în ultima zi de vacanță, la Arad

foto: agerpres.ro

O şcoală finalizată la 15 ani de la începerea lucrărilor a fost inaugurată în ultima zi de vacanţă a elevilor, în comuna Semlac, din județul Arad, transmite Agerpres.

Autorităţile locale au reclamat „multe piedici şi tergiversări” în finalizarea proiectului. Noua şcoală din comună poartă numele medicului Ioan Danicico, care s-a născut în Semlac. Aici vor învăţa 370 de elevi din clasele I – VIII.

„După multe piedici şi tergiversări, am reuşit să inaugurăm astăzi Şcoala Gimnazială ‘Dr. Ioan Danicico’. Deşi a durat foarte mult, astăzi vorbim despre un vis împlinit. Construcţia a început în anul 2007 şi până în 2012 fondurile au venit de la Ministerul Învăţământului şi de la Inspectoratul Şcolar. Din 2012 până în 2015 construcţia a fost sistată, din lipsa finanţării.

În 2015 obiectivul a fost mutat pe lista de fonduri din PNDL şi am putut să continuăm lucrările. Din păcate, în societate s-a întâmplat tragedia de la Colectiv şi am sistat lucrările, pentru că trebuiau schimbate multe detalii din proiect şi nu am avut fonduri. Legislaţia ISU a trebuit respectată pentru a avea autorizaţie de funcţionare”, a explicat la inaugurare primarul comunei, Letiţia Stoian, potrivit Agerpres.

Noua școală se deschide luni şi beneficiază de mobilier şi echipamente moderne.

„Totul este nou, sperăm că va fi un plus pentru elevi şi profesori, care vor avea condiţii excelente pentru a-şi desfăşura activitatea”, a mai spus primarul.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.