
Mai multe proiecte de infrastructură sportivă dedicate elevilor din municipiul Făgăraș, județul Brașov, printre care două săli de sport și un bazin de înot semiolimpic, sunt încă nefinalizate, deși termenul de execuție a expirat. Primarul Gheorghe Sucaciu (PSD) susține că vina aparține Companiei Naționale de Investiții (CNI), instituție aflată în subordinea Guvernului, care ar fi gestionat defectuos implementarea acestor investiții. Elevii și sportivii rămân în continuare fără acces la facilitățile promise.
Termenele de finalizare a lucrărilor au expirat deja, iar situația afectează direct sute de elevi și sportivi care nu dispun de spații pentru activități sportive. Administrația locală condusă de primarul Gheorghe Sucaciu pasează responsabilitatea către instituții centrale, în special Compania Națională de Investiții (CNI).
Într-un mesaj publicat recent pe Facebook, primarul Gheorghe Sucaciu a făcut un bilanț al celor trei proiecte de săli de sport din oraș. Singura finalizată, conform calendarului, este cea de la Colegiul Național „Doamna Stanca”, construită printr-un proiect finanțat din fonduri PNRR și gestionat direct de Primăria Făgăraș. Contractul de execuție a fost semnat în iunie 2023, iar lucrările au fost recepționate în decembrie 2024.
Facebook/Gheorghe Sucaciu
Lucrurile stau diferit în cazul celorlalte două proiecte:
– Sala de sport de la Școala Gimnazială „Ovid Densușianu”, finanțată prin CNI, este blocată de ani de zile. Deși proiectul a fost demarat în 2019, iar șantierul a fost organizat în 2020, lucrarea nu este nici acum recepționată. Primăria acuză neconformități în execuție și afirmă că a notificat CNI să ia măsuri, în timp ce elevii fac mișcare în sălile de clasă sau în aer liber, inclusiv iarna.
Facebook/Gheorghe Sucaciu
– Sala de sport și renovarea Școlii Gimnaziale Nr. 7, cu finanțare europeană (POR 2014–2020), a început în martie 2022 și ar fi trebuit să fie gata până la finalul lunii iunie 2025.
Facebook/Gheorghe Sucaciu
Primarul Sucaciu afirmă că doar proiectele gestionate direct de municipalitate au fost duse la bun sfârșit, acuzând întârzieri sistemice și proastă implementare din partea instituțiilor centrale.
„Atunci când proiectele sunt gestionate direct de Primăria Făgăraș și executate de firme locale, lucrările se finalizează la timp și în mod corespunzător – așa cum este cazul sălii de sport de la Colegiul Național „Doamna Stanca”. În ceea ce privește lucrările întârziate, am decis să impun termene de finalizare clare pentru toate investițiile aflate în derulare în municipiul Făgăraș. Dacă acestea nu vor fi respectate, vom aplica penalități firmelor executante”, încheie Gheorghe Sucaciu unul dintre mesajele publicate pe Facebook.
Una dintre cele mai dureroase restanțe pentru comunitatea educațională și sportivă din Făgăraș este bazinul de înot semiolimpic, promis de primar încă din 2016. Edilul anunța cu entuziasm, în 2021, că au început lucrările la complexul sportiv cu bazin acoperit, saune, bazin pentru copii și sală de recuperare. „Tinerii au fost nevoiți să se deplaseze săptămânal zeci de kilometri pentru a se putea antrena (…) la Brașov. Situația se va schimba! Deși părea imposibil din cauza procedurilor birocratice care au durat din 2016”, scria Sucaciu în mesajul de atunci, anunțând că proiectul va fi gata în 12 luni.
Patru ani mai târziu, în 2025, lucrările sunt blocate, iar construcția a fost „conservată”. Într-o postare din 12 iunie, primarul a dat vina tot pe CNI, susținând că instituția a gestionat greșit implementarea și că acum se caută un nou constructor.
Între timp, elevii și sportivii continuă să fie privați de accesul la o bază sportivă care ar fi trebuit să fie funcțională încă din 2022.
Facebook/Gheorghe Sucaciu
În ciuda eșecurilor în gestionarea proiectelor existente, primarul Sucaciu a anunțat în 2024 un nou obiectiv ambițios: construirea unei creșe cu 7 grupe, printr-un proiect derulat tot de CNI, în valoare de peste 14 milioane de lei. Procedura de atribuire a fost lansată anul trecut.
Gheorghe Sucaciu se află la al treilea mandat de primar al municipiului Făgăraș. A fost ales independent, iar în iulie 2022, în timpul celui de-al doilea mandat, a trecut în tabăra Partidului Social Democrat (PSD).
Bătaie între elevi, filmată în centrul Făgărașului. Intervenția Poliției este criticată de martori