


Sute de angajați din categoria personalului didactic auxiliar de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) vor avea salarii mai mici începând cu 1 ianuarie 2026, după ce conducerea instituției a decis că salariile se vor acorda în funcție de performanță. Măsura, anunțată chiar înainte de sărbători, afectează secretari, laboranți, administratori financiari și alți angajați din structurile administrative, care vor pierde lunar de la câteva sute până la 1.200 de lei. Sindicatul UNIO anunță că ia în calcul acțiuni în instanță.
Salariul diferențiat a fost introdus spre finalul mandatului fostului rector Tudorel Toader și se aplica, în practică, aproape uniform, indiferent de performanță, relatează Ziarul de Iași. De la începutul anului viitor, conducerea UAIC a decis suspendarea acestui mecanism, urmând ca eventualele majorări să fie acordate doar pe baza unor criterii clare de performanță.
Rectorul UAIC, prof. dr. Liviu-George Maha, susține că menținerea sporului nu mai este posibilă în lipsa unor criterii unitare de evaluare, deși acestea au fost solicitate coordonatorilor structurilor administrative încă din luna august.
„De un an de zile spun că pentru personalul didactic auxiliar este nevoie de criterii de performanță pe baza cărora să fie acordat salariul diferențiat, într-un procent variabil între 0% și 30%. Am cerut criterii de evaluare, propuneri. Nu am primit nimic. Abia în decembrie au început să trimită, când au văzut că măsura se va aplica”, a declarat rectorul pentru Ziarul de Iași.
Potrivit acestuia, sistemul actual nu mai corespunde realităților bugetare și obiectivelor universității.
„Primea toată lumea 15%, indiferent dacă își făcea treaba bine sau nu. Era o hotărâre veche, neactualizată anual în funcție de buget și de prioritățile instituției, care se aplica automat”, a mai explicat Liviu-George Maha.
Rectorul subliniază și necesitatea diferențierii în funcție de volumul de muncă și responsabilitățile asumate.
„Trebuie să se diferențieze angajații care au performanțe, care lucrează mai mult. S-ar putea ca unii să aibă sarcini mai complexe sau un volum mai mare de muncă. Din păcate, propunerile de criterii au venit târziu, iar evaluarea nu a mai fost posibilă”, a precizat acesta.
Deși măsura ar fi trebuit să intre în vigoare la 1 octombrie 2025, aplicarea ei a fost amânată până la începutul anului 2026 pentru a asigura continuitatea veniturilor până la finalul anului.
Concret, un secretar va avea salariul micșorat cu sume cuprinse între 1.200 și 1.570 de lei brut (cel puțin 700 de lei net), în funcție de gradul profesional și vechime. Pentru un administrator financiar, impactul variază între 900 și 1.260 de lei brut (începând de la 500 de lei net). Potrivit datelor din transparența salarială a UAIC, pierderile medii se situează între 1.000 și 1.200 de lei net.
Decizia a generat nemulțumiri în rândul personalului auxiliar. Președintele Sindicatului UNIO, conf. dr. Cosmin Dariescu, a declarat că hotărârea reprezintă „o lovitură pentru liniștea oamenilor” și va afecta modul în care aceștia își pot îndeplini atribuțiile.
„Conducerea nu a găsit o soluție pentru a asigura plata în continuare. A creat o stare de nesiguranță financiară într-un context în care prețurile, inflația și taxele au crescut. Pentru mulți, salariul diferențiat reprezenta până la 30% din venitul lunar”, a spus liderul sindical. Acesta atrage atenția că mulți angajați și-au asumat credite bancare pe baza acestor venituri.
Sindicatul anunță că ia în calcul acțiuni în instanță. Citește articolul integral în Ziarul de Iași.
Fiul lui Tudorel Toader este cercetat și de Comisia de Etică a UAIC din Iaşi