MEC este amenințat cu tribunalul de o fundație înființată de Dan Voiculescu

ID 23144875 © Marian Mocanu | Dreamstime.com

FACIAS , o fundație înființată de Dan Voiculescu, amenință că va da în judecată Ministerul Educației și Cercetării dacă până la 17 ianuarie nu sunt adoptate normele care țin blocate 60 de miliarde de lei pentru cercetare.

Potrivit unui comunicat transmis de organizație, Planul Național de Cercetare, Dezvoltare și Inovare 2022–2027 (PNCDI IV), un document strategic care prevede investiții de până la 60 de miliarde de lei, este inaplicabil la peste trei ani de la adoptare, iar cauza este lipsa normelor metodologice și a procedurilor de punere în aplicare, fără de care programele de finanțare nu pot fi lansate. În acest context, Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) a solicitat Ministerului Educației și Cercetării emiterea urgentă a actelor administrative necesare pentru deblocarea finanțării și operaționalizarea programelor de cercetare.

”Deși Guvernul a aprobat Planul Național de Cercetare, Dezvoltare și Inovare încă din septembrie 2022, prin Hotărârea nr. 1.188, documentul a rămas o simplă promisiune pe hârtie. Legea prevedea alocări totale de până la 60 de miliarde de lei pentru 10 programe majore de dezvoltare, care trebuiau să modernizeze România până în anul 2030”, afirmă FACIAS.

FACIAS solicită Ministerului Educației și Cercetării să emită, de urgență, actul administrativ cu caracter normativ care să stabilească norme metodologice, proceduri, instrucțiuni și/sau ghiduri de implementare pentru Planul Național de Cercetare, Dezvoltare și Inovare. În cazul în care normele nu vor fi adoptate până la data de 17 ianuarie, FACIAS va formula o acțiune în instanță împotriva Ministerului Educației și Cercetării, solicitând obligarea acestuia la emiterea actului normativ necesar.

Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) este o organizație non-guvernamentală (ONG) românească, înființată în anul 2008 de către Dan Voiculescu. al cărei scop declarat este protejarea drepturilor cetățenilor și combaterea abuzurilor comise de instituțiile statului.

Foto: ID 23144875 © Marian Mocanu | Dreamstime.com

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.