Sală de sport inaugurată cu panglică, după nouă ani de așteptări și promisiuni

Primăria Făgăraș

După nouă ani de la demolarea vechii construcții și la cinci ani de la începerea efectivă a lucrărilor, elevii Școlii Gimnaziale „Ovid Densușianu” din Făgăraș vor putea face sport, în sfârșit, într-o sală modernă. Construcția, promisă inițial a fi finalizată „în cel mult șase luni”, a fost inaugurată vineri, 19 decembrie 2025, în prezența mai multor oficiali locali și județeni, momentul fiind marcat prin tradiționala tăiere de panglică. În tot acest timp, orele de sport s-au desfășurat în aer liber sau în sălile de clasă.

La eveniment au participat inspectorul școlar general al județului Brașov, Ovidiu Florin Tripșa (PNL), subprefectul Lucian Mija (PSD), deputata Ariana Bucur (PSD) și primarul municipiului, Gheorghe Sucaciu (PSD). Investiția, în valoare de 6,47 milioane de lei, a fost finanțată de Compania Națională de Investiții (CNI). În imaginile publicate de municipalitate apar, tăind o panglică roșie, șeful ISJ Brașov, directoarea școlii, primarul și o elevă.

Timp de nouă ani, orele de educație fizică s-au desfășurat în condiții improprii: fie în aer liber, indiferent de vreme, fie în sălile de clasă.

Vechea sală de sport a fost demolată în 2017, autoritățile locale explicând atunci că imobilul se afla într-o stare avansată de degradare și exista riscul prăbușirii, iar reabilitarea ar fi costat prea mult. La momentul demolării a fost promisă o nouă sală de sport, realizată printr-o finanțare guvernamentală, care urma să fie gata „în cel mult șase luni” prin CNI.

Promisiunea nu s-a concretizat. Doi ani mai târziu, lucrările nici măcar nu erau începute. Procedura de achiziție publică a fost contestată, după publicarea oficială și finalizarea evaluării, potrivit unui comunicat al Primăriei Făgăraș de la acea vreme. Abia în decembrie 2019, după mai multe blocaje birocratice, CNI a semnat contractul de execuție. Organizarea de șantier a fost anunțată de primărie în octombrie 2020.

Între timp, elevii și profesorii s-au adaptat cum au putut. În 2021, un profesor de educație fizică descria situația astfel: „O sală de sport pe care o visam mai ales când afară ploua sau ninge, «în ciuda noastră», așa cum un elev spunea. E trecută a patra iarnă numai cum noi știm și, cu toate astea, nu am stat degeaba. Este o mare provocare să lucrezi în asemenea condiții”.

În 2022, autoritățile anunțau finalizarea acoperișului și intrarea în etapa de finisaje și dotări interioare. După acest moment, informațiile publice despre proiect au devenit tot mai rare. Abia în iunie 2025, primarul Gheorghe Sucaciu revenea asupra subiectului, acuzând, într-o postare pe Facebook, întârzieri sistemice și o implementare deficitară din partea instituțiilor centrale.

Vineri, 19 decembrie 2025, sala a fost inaugurată festiv.

Situația nu este singulară. Un alt proiect major de infrastructură sportivă și educațională, așteptat de ani de zile de făgărășeni, este bazinul de înot semiolimpic, promis de primarul Gheorghe Sucaciu încă din 2016. În 2021, edilul anunța începerea lucrărilor la complexul sportiv care urma să includă un bazin acoperit, saune, bazin pentru copii și o sală de recuperare.

„Tinerii au fost nevoiți să se deplaseze săptămânal zeci de kilometri pentru a se putea antrena la Brașov. Situația se va schimba!”, scria atunci primarul, susținând că proiectul va fi finalizat în 12 luni.

Patru ani mai târziu, în 2025, lucrările sunt blocate, construcția este „conservată”, iar într-o postare din 12 iunie, primarul a pus din nou întârzierile pe seama CNI, afirmând că instituția a gestionat greșit implementarea și că se caută un nou constructor.

Elevii și sportivii din Făgăraș continuă să aștepte infrastructura sportivă promisă, care, potrivit anunțurilor oficiale, ar fi trebuit să fie funcțională încă din 2022.

Toate liceele din Făgăraș au fost dotate cu defibrilatoare, la inițiativa unei profesoare MERITO

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.