fbpx

Românca Anca Șelariu, selectată de NASA pentru prima misiune de simulare a vieții pe Marte

foto: nasa.gov

Cercetătoarea Anca Șelariu se află pe lista scurtă a participanților la misiunea CHAPEA, anunțată de NASA, prin care este simulată viața pe Marte la Centrul Spațial Johnson al agenției din Houston, începând din iunie.

Șase persoane au fost selectate de agenția spațială americană: patru membri pentru echipajul principal și doi membri pentru echipajul de rezervă. Cercetătorii vor simula provocările unei misiuni umane pe Marte, inclusiv limitările de resurse, defecțiunile echipamentelor, întârzierile de comunicare și alți factori de stres de mediu, timp de un an, într-un habitat de 1.700 de metri pătrați, imprimat 3D.

Anca Șelariu, microbiolog în cadrul Forțele Navale ale armatei SUA (US Navy), va face parte din echipajul de rezervă. Românca are experiență în descoperirea și fabricarea unor vaccinuri virale, dezvoltarea terapiei genetice și managementul proiectelor de cercetare a bolilor infecțioase.

Anca Şelariu a obținut o diplomă de licență în filologie la Universitatea Transilvania din Brașov, o licență în științe în biochimie la Universitatea Montclair, New Jersey şi un doctorat în științe biomedicale interdisciplinare de la Universitatea Rutgers, New Jersey. De asemenea, a obținut o bursă postdoctorală la Centrul de Cercetare Prion, Universitatea de Stat din Colorado din Fort Collins.

„Simularea ne va permite să colectăm date privind performanța cognitivă și fizică, pentru a ne oferi mai multe informații despre impactul potențial al misiunilor de lungă durată pe Marte asupra sănătății și performanței echipajului. În cele din urmă, aceste informații vor ajuta NASA să ia decizii în cunoștință de cauză pentru a proiecta și planifica o misiune umană pe Marte”, spune Grace Douglas, cercetător principal al CHAPEA.

În timpul simulării, membrii echipajului vor desfășura diferite tipuri de activități, inclusiv plimbări spațiale, operații robotizate, întreținere a habitatului, igiena personală, exerciții fizice și se vor confrunta cu factori de stres, precum limitările de resurse, izolarea și defecțiunile echipamentelor.

2 comments

«

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.