fbpx

ReporterIS: Înalta Curte a decis că primarul Mihai Chirica este rasist – sentință definitivă

Un complet de la Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, ieri, prin sentință definitivă, să mențină o amendă de 10.000 de lei pe care Mihai Chirica, primarul municipiului Iași, a primit-o, la începutul anului 2020, din partea CNCD, anunță ReporterIS.

Cu câteva luni înainte, Chirica făcuse declarații catalogate de Consiliu ca având „conținut rasist expres și accentuat”.

În toamna anului 2019, în cadrul unui interviu acordat Bună Ziua Iași, Chirica declara: „Resursa principală a unui stat care se dorește a fi longeviv este educația. Nu se investește în educație – putem spune «La revedere». Adică o să vină peste noi congolezii, somalezii, sirienii și alte națiuni care sunt coborâte din copac mai deunăzi și o să ne cucerească și o să ne devină șefi. Adică o sa ne conducă, pur și simplu o să te trezești la Primăria Municipiului Iași cu un congolez – că mai sunt și de ăștia de naționalitate română, dar se comportă ca niște congolezi – și or să vrea să ne conducă.”

Declarația a devenit virală în presă, iar Chirica s-a apărat spunând că: „Este o metaforă pe care o folosim de fiecare dată când facem trimitere la discrepanțele majore dintre un stat european, cum este România, care acum 100 de ani făcea descoperiri de care se bucura tot globul astăzi, mă refer poate și la motorul cu reacție. Iar din lipsa de educație ajungem să ne dezintegrăm și să ajungă popoare africane să ne conducă, pentru că ei investesc în educație, iar noi trăim din trecut și nu înțelegem că fără a da atenție acestui domeniu vital al națiunii române ne vom descompune.”

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.