


Directorul Colegiului Național „Mircea cel Bătrân” din Constanța, profesorul Vasile Nicoară, afirmă că nu are speranțe sau mari așteptări de la sindicate, în actualul context din învățământ.
Întrebat, la Radio Constanța, cum vede situația profesorilor în acest an, în urma măsurilor de austeritae luate de Guvern, cadrul didactic a răspuns: ”Situațai profesorului este foarte clar prevăzută în lege și în regulamentul de funcționare a unităților de învățământ. Nu e o acțiune împotriva profesorilor. E adevărat că nu e nici o acțiune concertată de a crește prestigiul social al profesiei. Dar aici nu e suficientă numai legea. Aici trebuie societatea în sine să manifeste respect pentru profesori. În ce mă privește, cred că sunt revendicări pe care e normal ca sindicatele să le susțină. Dacă e posibil, guvernanții ar trebui să le și pună în fapt, probabil că nu toate vor fi rezolvate, așa este viața sindicală, însă în privința sindicatelor n-am mai speranțe și, mai ales, nu am așteptări de la ele.”
”Trebuie plecat de la starea de fapt că niciunui om nu îi convine să i se ia din câștigurile obținute. Asta înseamnă că mărirea normei de predare și eliminarea câtorva dintre sporuri, beneficiiloe mărunte pe care le puteau obține colegii nu au fost în măsură să-i bucure, evident. Dar, dincolo de partea pecuniară, aici totdeauna a existat o dorință de afirmare și, în consecință, relația de pregătire a elevilor nu este condiționată în mod direct de aceste venituri salariale, pentru că sunt de neplătit sacrificiile pe care le fac, de exemplu, pregătirea pentru olimpiade, care înseamnă sâmbete, duminici venite în laborator, lucrate ore întregi cu elevii, în chip voluntar, fără recompense materiale directe”, a adăugat directorul Vasile Nicoară.