fbpx

Protestul de stradă în anonimat, „inventat” de un grup de părinți din Sibiu

sursa foto: turnulsfatului.ro

Zeci de părinți, elevi și cadre didactice de la Liceul de Artă din Sibiu au protestat, miercuri, împotriva deciziei autorităților de a comasa liceul lor cu cel de construcții „Carol I”. Protestul s-a desfășurat în anonimat, nimeni dintre cei prezenți nu a vrut să își asume vreo declarație, transmite Turnul Sfatului.

Cei prezenți au arătat că nu sunt de acord cu fuziunea dintre Liceul de Artă și Liceul Tehnologic de Construcții și Arhitectură „Carol I”, deoarece cele două sunt incompatibile: unul este liceu vocațional, de arte, pe când „Carol I” (unde nu se mai face arhitectură) este liceu tehnologic, clasele de teologie fiind prea puține pentru a da o altă imagine unității de învățământ.

„Nu fuziunii Liceului de Artă cu Liceul Tehnologic de Construcții și Arhitectură «Carol I»” și „Liceul de Artă Sibiu; Identitate și unicitate prin artă și cultură; Să o păstrăm!” au fost mesajele scrise pe două bannere afișate în fața grupului de protestatari, reuniți în zona din fața sediului Primăriei Sibiu.

Însă nimeni dintre cei prezenți nu a vrut să își asume vreo declarație. Cei care au fost de acord să vorbească despre motivele care i-au determinat să participe la acțiune au cerut să nu fie filmați și să nu li se dea publicității numele, relatează Turnul Sfatului.

Dintr-un grup cu mai multe cadre didactice, un profesor a arătat că nu este „neapărat un protest”.

„Este o aducere în atenție că Liceul de Artă a fost supus unor încercări. Nu dorim decât liniște. Cum ne-ar putea afecta fuziunea? Nu pot da un răspuns, decât după ce asta s-ar întâmpla”, a apreciat cadrul didactic, subliniază jurnaliștii sibieni.

Întrebați de asigurările transmise de conducerea Inspectoratului Școlar Județean Sibiu, potrivit căreia fuziunea nu va schimba nimic cu excepția câtorva detalii administrative, cei care au venit la protest s-au arătat neîncrezători.

Citește articolul integral pe Turnul Sfatului.

Un elev din Sibiu a fost acceptat la patru universități din Top 20 mondial. A ales Harvard

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site is protected by reCAPTCHA and the Google Privacy Policy and Terms of Service apply.