fbpx

Program-pilot de alfabetizare a copiilor romi, la o școală din Făgăraș

foto: FB/Voluntari Pentru Educatie

Un program-pilot de alfabetizare a copiilor vulnerabili din comunitatea romă din Făgăraș va fi implementat la Școala Gimnazială „Ovid Densusianu”, în anul școlar 2022-2023. „Mai aproape de școală” se va desfășura în baza unui parteneriat încheiat de primărie cu reprezentanții comunității rome și unitatea de învățământ.

20 de elevi de clasa a IV-a vor fi sprijiniți pentru pregătirea la limba română și matematică, 2 ore pe zi, 3 zile pe săptămână, după programul școlar obișnuit. Dacă va avea succes, ar urma să fie extins la nivelul județului Brașov.

„Am identificat elevi din ciclul primar sau gimnazial care ajung la liceu sau școlile profesionale fiind analfabeți sau analfabeți funcțional. Nevoia pe care noi am identificat-o am transformat-o în scopul principal al acestui proiect educațional.

Cadrele didactice vor fi din Făgăraș, dar vom selecta și studenți și voluntari. Activitățile vor avea loc pe toată durata anului școlar 2022-2023, timp de 3 zile pe săptămână, 2 ore pe zi, iar copiii care vor merge la școală vor primi un sendviș și o sticlă cu apă.

La final, elevii vor fi evaluați și vom afla dacă proiectul-pilot este un succes, condiții în care îl vom extinde în toate unitățile școlare unde învață copiii de etnie romă. Ne gândim să îl extindem și la nivel județean”, a declarat pentru Educație Privată, Ionuț Androne, președintele Partidei Romilor Pro-Europa din Făgăraș.

Proiectul-pilot este finanțat din bugetul local al municipiului și cofinanțat de Partida Romilor Pro-Europa.

program-pilot de alfabetizare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.