fbpx

Profesor de religie, acuzat că şi-a agresat sexual o elevă în mod repetat

foto: Pixabay

Un profesor de religie din Piatra-Neamţ, care este şi director al Şcolii Postliceale Sanitare de Stat, este acuzat că și-a agresat în mode repetat o elevă.

Bărbatul a fost pus sub control judiciar pentru 60 zile, de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ, pentru infracţiunea de folosirea funcţiei în scop sexual, în formă continuată. Procurorii i-au interzis acestuia să mai profeseze la catedră, potrivit Agerpres.

Inspectorul şcolar judeţean Florentina Luca-Moise a precizat că victima este o minoră în vârstă de 16 ani şi a fost eleva profesorului de religie în clasele a şaptea şi a opta.

„Mama fetei a înregistrat o petiţie la Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ pe data de 21 martie. Am avut o discuţie cu ea şi mi-a prezentat capturi de ecran cu conversaţiile profesorului cu fiica sa. Am urmat calea legală şi în aceeaşi zi am constituit o comisie de urgenţă în cadrul căreia s-a luat decizia de a sesiza aceste abuzuri către poliţie. Astăzi s-a înregistrat la Şcoala Postliceală o ordonanţă de predare a datelor informatice având în vedere că a fost începută urmărirea penală”, a declarat, pentru Agerpres, inspectorul şcolar general Florentina Luca-Moise.

ISJ Neamţ a găsit un cadru didactic care va suplini orele de religie de la Şcoala „Spiru Haret”, unde preda profesorul pus sub control judiciar. Totodată, Consiliul de Administraţie al Şcolii Postliceale Sanitare de Stat va stabili cine va prelua funcţia de conducere a unităţii, potrivit sursei citate.

O anchetă recentă a Recorder a determinat plecarea a doi profesori de la Seminarul Teologic din Baia Mare, acuzați de relații nepotrivite cu elevele minore:

Recorder: Un al doilea profesor de la Seminarul Teologic din Baia Mare pleacă, după ce a fost acuzat de relații nepotrivite cu elevele

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.