Profesor de la un colegiu din Bacău, arestat preventiv pentru viol asupra unei eleve

ID 176880103 | Romanian Police © Cateyeperspective | Dreamstime.com

Un profesor de geografie de la Colegiul „NV Karpen” din Bacău, acuzat că a agresat sexual o elevă după ce i-a oferit alcool, a fost plasat în arest preventiv pentru o perioadă de 30 de zile, cu acuzația de viol săvârșit asupra unui minor.

Ziarul de Bacău menționează că decizia a fost luată de Judecătoria Bacău, la propunerea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău.

Potrivit sursei citate, faptele, despre care a scris în premieră Ziarul de Bacău, ar fi avut loc în cursul lunii decembrie 2025. Inculpatul, ar fi profitat de poziția sa de autoritate și de relația de încredere specifică raportului elev-profesor pentru a întreține relații sexuale cu o minoră, elevă în cadrul aceleiași instituții de învățământ.

În urma cercetărilor, procurorii au dispus inițial reținerea bărbatului pentru 24 de ore. Ulterior, la data de 30 aprilie 2026, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău a sesizat instanța cu propunerea de arestare preventivă.

„Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Bacău a admis propunerea Parchetului, inculpatul fiind plasat în arest preventiv pentru o durată de 30 zile”, se arată în comunicatul oficial.

Foto: ID 176880103 | Romanian Police © Cateyeperspective | Dreamstime.com

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.