Profesor de la un liceu pentru nevăzători, acuzat că a abuzat sexual o elevă

Un profesor în vârstă de 29 de ani de la Liceul Special „Moldova” din Târgu Frumos, județul Iași, este anchetat penal după ce ar fi întreținut relații sexuale cu o elevă cu deficiențe de vedere pe o perioadă de aproximativ doi ani, relație începută în timp ce tânăra era minoră. Bărbatul și-a dat demisia după ce școala a sesizat poliția.

Potrivit informațiilor publicate de 7IAȘI, profesorul preparator ar fi avut relații sexuale cu eleva între 2024 și 2026. Relația ar fi debutat în timp ce aceasta nu împlinise 18 ani, iar unele dintre întâlniri ar fi avut loc chiar într-un cabinet din interiorul unității de învățământ. Având în vedere fata era minoră la momentul începerii relației, polițiștii au încadrat fapta la agresiune sexuală și a fost deschis dosar penal.

Conducerea liceului a acționat imediat după ce a primit sesizări din partea altor cadre didactice. Directorul unității, Cătălin Condrea, a confirmat pentru Ziarul de Iași că școala a anunțat autoritățile de îndată ce situația a ieșit la iveală, iar profesorul și-a înaintat demisia, contractul de muncă fiind reziliat ulterior.

„Este o sesizare făcută la poliție, cu suspiciunea de relații sexuale între un profesor și o elevă. Este o anchetă în curs. La nivelul școlii au fost luate toate măsurile legale necesare”, a declarat Condrea.

Directorul a mai precizat că profesorul activa în cadrul instituției de aproximativ șapte ani și că, de-a lungul acestei perioade, nu au fost semnalate probleme legate de comportamentul sau activitatea sa profesională. În prezent, eleva beneficiază de consiliere psihologică și continuă să frecventeze cursurile.

Inspectoratul Școlar Județean Iași a fost informat despre caz. Purtătorul de cuvânt al instituției, Antonina Bliorț, a confirmat demisia profesorului, precizând totodată că încadrarea juridică definitivă a faptelor rămâne în sarcina anchetatorilor. „Dacă este sau nu vorba despre viol, asta ne va spune verificarea poliției. În acest moment eleva nu este minoră”, a transmis aceasta.

Ancheta penală este în curs de desfășurare.

Profesor de 67 de ani, arestat după ce ar fi abuzat sexual o elevă timp de doi ani

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.