fbpx

Prima școală echipată anti-COVID de primarul Daniel Băluță este cea la care predă mama sa

Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a prezentat, azi, prima școală echipată anti-COVID din sector. Este vorba despre Școala nr. 194. Pe lista cadrelor didactice care sunt angajate în școală, publicată pe pagina de internet a instituției, apare chiar mama primarului, Florica Băluță. Potrivit sursei citate, aceasta este profesoară de istorie.

Până în acest moment, primarul Daniel Băluță nu a anunțat măsuri similare la vreo altă școală din Sectorul 4.

 

Măsurile de protecție anunțate de Primăria Sectorului 4 pentru școala nr. 194:

  • încă de la intrarea în școală, a fost instalat un tunel de dezinfecție și a fost creat un circuit care să prevină și să împiedice aglomerarea. 
  • Pentru aceasta, copii vor urma un traseu bine deliminat până la sălile de clasă și un alt traseu pentru ieșirea din unitatea de învățământ.
  • Totodată, la intrare, elevii vor avea la dispoziție covorașe cu dezinfectant și vor fi întâmpinați de personal medical, care le va lua temperatura și le va oferi măști de protecție.
  • Apoi, însoțiți de profesori, elevii se vor îndrepta spre sălile de clasă, care au fost reconfigurate.
  • Astfel, pentru respectarea măsurilor de distanțare socială, într-o clasă va fi permis accesul unui număr de maximum 10 elevi. 
  • Pentru aceasta, între bănci a fost asigurată o distanță de aproximativ 2 metri, iar pupitrele au fost dotate cu geamuri de plexiglas.
  • Părăsirea claselor  de către elevi se va face de asemenea pe un alt traseu bine definit, separat de cel care permite accesul.
  • Mai mult, la ieșirea din unitatea de învățământ, elevii vor renunța la masca de protecție folosită în timpul examinării și vor primi una nouă din partea școlii.
  • Totodată, în perioada pregătirilor pentru examene, care au loc în două schimburi, accesul elevilor se va face decalat, la intervale de 15 minute între serii, iar activitățile nu vor dura mai mult de două ore.
  • Astfel, primele serii de elevi vor putea intra în scoală în intervalul 9 – 11, urmând o pauză de 2 ore, pentru aerisirea sălilor pentru o perioadă de cel puțin o oră și dezinfectarea cu substanțe biocide, după care accesul următoarelor serii va fi din nou permis in intervalul 13-15.
  • Menționăm faptul că, după terminarea cursurilor, unitatea de învățământ va fi din nou dezinfectată și igienizată pentru următoarea zi.

 

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.