


Programul național „Masă sănătoasă” va continua și în anul 2026, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență publicat în transparență decizională de Ministerul Educației și Cercetării.
Documentul stabilește cadrul financiar și procedural pentru derularea programului care oferă suport alimentar gratuit preșcolarilor și elevilor din învățământul preuniversitar de stat.
Conform proiectului, începând cu data de 8 ianuarie 2026, programul va fi finanțat de la bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, în limita a 1.531.090 mii lei, sumă prevăzută distinct în bugetul național pentru anul 2026. Finanțarea se adresează tuturor unităților administrativ-teritoriale – comune, orașe, municipii, sectoare și municipiul București – pentru preșcolarii și elevii din unitățile de învățământ de stat, transmite Agerpres.
Repartizarea sumelor pe unități administrativ-teritoriale și pe școli, precum și normele metodologice pentru aplicarea programului în 2026, urmează să fie aprobate ulterior prin hotărâre de Guvern, la propunerea Ministerului Educației și Cercetării, se arată în document.
Programul „Masă sănătoasă” se desfășoară pe durata cursurilor, conform structurii anului școlar, și este destinat copiilor prezenți la activitățile didactice. Acesta presupune acordarea, cu titlu gratuit, a unei mese calde zilnice sau, în situațiile în care acest lucru nu este posibil, a unui pachet alimentar.
Programul are ca scop promovarea unor obiceiuri alimentare sănătoase printre copiii și tinerii din școlile din România, sprijinind participarea lor la educație.