fbpx

Premierul Norvegiei a ținut o conferință de presă despre COVID-19, exclusiv pentru copii

Foto: Eirin Larsen, SMK

Premierul Norvegiei, Erna Solberg, și membrii cabinetului său au organizat în urmă cu câteva zile o conferință de presă dedicată exclusiv copiilor, pentru a le răspunde la întrebările despre COVID-19, relatează publicația canadiană Global News.

Membrii Guvernului norvegian au stat pe un podium și au răspuns la întrebările pe care copiii din toată țara le trimiseseră în scris.  Cele mai multe dintre curiozitățile celor mici s-au referit la subiecte precum închiderea școlilor, timpul petrecut în aer liber sau posibilitatea ca părinții lor să se îmbolnăvească.

”Din cauza noului coronavirus, viețile noastre au devenit diferite, atât pentru adulți, cât și pentru copii. Știu că mulți copii sunt speriați de acest lucru și îi înțeleg foarte bine”,a  spus Solberg.

”Chiar dacă școala voastră a fost infectată, lucrurile vor merge bine aproape pentru toată lumea. La fel se va întâmpla și cu mama sau cu tatăl vostru, dacă sunt contaminați. Adulții care sunt sănătoși nu se îmbolnăvesc foarte tare, dar coronavirusul este periculos pentru cei care au afecțiuni serioase, care sunt bolnavi și din alte motive”, a adăugat premierul Norvegiei.

Până în prezent, în Norvegia au fost înregistrate 2547 de contaminări cu noul coronavirus și 10 decese.

 

CONTEXT

Organizația Mondială a Sănătății a declarat pandemie de coronavirus.  Anunțul a fost făcut de Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății.

Cuvântul pandemie nu este unul care să fie folosit uşor ori în mod neglijent. Este un cuvânt care, dacă este folosit greşit, poate cauza temeri fără motiv sau acceptarea neîntemeiată a faptului că lupta s-a sfârşit, că urmează inevitabil suferinţă şi moarte. Descrierea situaţiei ca fiind pandemie nu modifică evaluarea OMS asupra riscurilor generate de coronavirus. Nu se modifică modul în care OMS acţionează, nu ar trebui să se modifice acţiunile adoptate de ţări”, a spus șeful OMS, în momentul aunțului despre pandemie.

 

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.