fbpx

Perieți, Ialomița: Una dintre cele mai frumoase școli din mediul rural, pregătită de noul an școlar

Transformarea unei școli din mediul rural într-o unitate de învățământ cu un design modern și atmosferă prietenoasă a fost o misiune posibilă în satul Perieți din județul Ialomița. Unitatea de învățământ a publicat pe pagina sa de Facebook mai multe fotografii cu spațiile comune, în care acestea apar pline de culoare și de elemente vizuale interesante.

 

 

 

 

 

Mesajul conducerii școlii, înainte de noul an școlar:

Și calendarul, și vremea, ploaia și castanii, strugurii și frunzele… Toate șoptesc că mai e puțin. Una dintre bucuriile neprețuite din meseria de profesor este aceea că an de an retrăim emoția începutului și a sfârșitului de an școlar. Dacă și voi v-ați pregătit cu forțe noi, cu energie, cu bucurie, cu determinarea de a fi mai buni, atunci și noi ne-am pregătit toată vara să îmbrăcăm haine noi! Cred cu tărie că locul în care ne petrecem cel mai mult timp din zi trebuie să fie unul cald, vesel, creativ și să contribuie, astfel, la starea noastră de bine. Mulțumesc intregii echipe magice pentru că astăzi pot să vă împărtășesc câteva imagini, rezultat al unui impresionant volum de muncă! Mulțumesc tuturor celor implicați pentru susținere!
Ne revedem luni, 5 septembrie, cu porțile larg deschise pentru copii, părinți și bunici!
Cu emoție și deosebită prețuire,
prof. Cristina Costea.
P.S. Aș vrea ca la final, elevii mei să știe că mi-a păsat de ei!

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.