fbpx

”Părinții cer schimbare”, despre prelungirea anului școlar: Vrem mai întâi calitate, apoi cantitate

Grupul civic ”Părinții cer schimbare” critică ideea de prelungire a anului școlar, în condițiile de calitate actuale din sistemul de educație românesc.

 

Comunicatul dat publicității de Grupul civic ”Părinții cer schimbare”:

Având în vedere propunerea Ministrului Educaţiei cu privire la prelungirea anului școlar, cât şi deschiderea arătată faţă de societatea civilă şi dialogul cu această, Grupul Civic Părinții Cer Schimbare vă aduce la cunoştinţă mai jos poziţia membrilor săi.

Grupul nostru numără peste 20 000 de membri. Am iniţiat un sondaj intern, iar după cum se constată din graficul alăturat, majoritatea părinţilor respondenţi se opun măririi numărului de zile de şcoală, în condiţiile de calitate actuale.

Raţiunile care stau la baza acestei opoziţii sunt:

– lipsa unei analize serioase a impactului acestei schimbări asupra calităţii vieţii, stării de bine în şcoală şi a rezultatelor şcolare. Toate argumentele aduse în favoarea acestei schimbări sunt superficiale şi nu dovedesc că această schimbare ar putea avea un impact pozitiv;

– aceste modificări nu ţin cont de aspectele particulare din ţara noastră, precum clima şi condiţiile improprii din şcoli, care influenţează felul în care se poate desfăşura actul educaţional în sălile de clasă pe timpul verii;

– rezultatele defalcate ale testelor PISA ne spun foarte clar că avem decalaje uriaşe între urban şi rural. Dacă urbanul are rezultate comparabile cu restul ţărilor europene, ruralul are rezultate dezastruoase. De aceea, considerăm că avem nevoie urgentă de măsuri ţintite pentru grupurile vulnerabile, de tipul: Şcoala după Şcoală, masă caldă pentru elevi, şcoli de vară, creşterea calităţii actului educaţional, alocarea mai multor resurse umane de suport în zonele defavorizate, implicarea şi activarea tuturor instituţiilor cu rol în asistenţa socială, protecţia copilului, CJRAE etc.;

– numărul de ore alocate zilnic învăţării este foarte mare, la copiii de gimnaziu din urban el ajungând şi la 10 ore/zi (6-7 ore la şcoală + cel puţin 3 ore teme+meditaţii). La copiii din mediile dezavantajate acest număr de ore ajunge la 6 pe zi, deoarece ei acasă nu mai completează actul educaţional. Recomandările Ministerului Sănătăţii, conform documentului din 25 august 2020 Norme de igienă, din unitățile pentru ocrotirea, educarea, instruirea, odihna și recreerea copiilor și tinerilor, sunt de 6-7 ore în total, pentru toţi elevii de gimnaziu;

– mai mult nu înseamnă mai bun. Calitatea extrem de slabă a actului educaţional şi lipsa unor pârghii de intervenţie, atunci cand au loc derapaje, nu pun elevul în centrul sistemului de învăţământ, aşa nu se urmăreşte, de fapt, binele superior al copilului;

– principiul individualizării şi diferenţierii învăţării există doar la nivel de ideal educaţional. El nu este implementat în şcoli, de către profesori. Ministerul şi celelalte instituţii ale Statului nu creează premisele aplicării acestui principiu, nu oferă suport în acest scop, iar măsurile unitare la nivel central fac, în fapt, imposibil de aplicat acest principiu;

– pe lângă dreptul la educaţie, copiii au dreptul şi la timp liber. Acest drept nu este reglementat, aşa cum ar fi normal pentru a se evita excesele şi abuzurile.

–elevii de gimnaziu, mai ales cei din urban, care învață în mai multe schimburi, nu se hrănesc corespunzător, programul impus de școală pune piedici în adoptarea unui regim de hrană corespunzător.

Prin urmare, considerăm că, înaintea unei eventuale prelungiri a anului şcolar, sunt necesare măsuri urgente de rezolvare a problemelor grave cu care se confruntă sistemul de învăţământ, în vederea creşterii calităţii actului educaţional, a stării de bine în şcoală, a motivării pentru învăţare a elevilor, şi abia mai apoi putem aduce în discuţie o mărire a numărului zilelor de şcoală.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.