fbpx

Digi 24: Semnal de alarmă după ce două fete de 13 ani s-au sinucis. Sfaturile unui psiholog pentru părinți

Sinuciderea recentă a două fete de 13 ani reprezintă un semnal de alarmă foarte serios, mai ales în contextul presiunii psihice care a fost creată de această perioadă asupra copiilor și adolescenților.

Părinții ar trebui să fie mai flexibili, să reducă așteptările și să fie mai atenți la sănătatea mintală a copiilor lor decât la rezultatele școlare, a declarat la Digi24 psihologul Mihai Copăceanu, în contextul unui studiu care se referă la impactul dramatic pe care pandemia îl are asupra psihicului copiilor.

„În Sibiu, în ultimele două luni au fost trei cazuri de suicid- unul la adult, iar două la două fete de clasa a șasea și a șaptea. Întreaga comunitate a fost șocată de aceste două cazuri de suicid prin metode foarte agresive, ceea ce e foarte rar”, a spus psihologul.

„Părinții ar trebui să fie mult mai flexibili, să reducă așteptările, rigorile, să se concentreze mai mult pe emoțiile adolescenților decât pe rezultate. Sănătate mintală este mult mai importantă decât notele. Adolescenții au nevoie de încurajare, de speranță. Primăria din Oxford a creat un hub prin care adolescenții să aibă acces la servicii de sănătate și psihologie. La noi, autoritățile nu se ocupă de asta. 

Opt din zece copii suferă de afectare psihiatrică, dar la medic ajung doar când situația devine gravă”, a afirmat psihologul.

„Ei încearcă să își gestioneze emoțiile și nu reușesc, de aceea abuzează de substanțe, de internet. Adulții să accepte că anxietatea e ceva normal, să găsească alternative sănătoase la depresie și frustrare. Părinții trebuie să găsească soluții sănătoase ca să facă față stresului, să fie mai flexibii, să țină seama că sănătatea mintală a unui copil este mai importantă decît notele lui. Un copil fericit poate avea apoi și note bune la școală”, a adăugat Mihai Copăceanu. 

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.