fbpx

Orban, despre inspecția în Ialomița a ministrului Anisie: ”Era de preferat să meargă fără camere”

Premierul Ludovic Orban a comentat incidentul în care ministrul Educației, Monica Anisie, a fost implicat în timpul inspecției inopinate din Ialomița. 

”E normal ca ministrul Educației să meargă în școli. Legat de faptul că e însoțită de presă, există și interes din partea presei. Am înțeles că au fost discuții pentru că a mustrat o învățătoare. Nu cred că este o chestie intenționată, mi-am luat camerele ca să se vadă cum fac eu controale. O să am o discuție (cu Anisie) pe tema asta. Important e ce face un om când nu are camerele asupra lui. Mie mi-au displăcut întotdeauna lucrurile astea cu spectacol. Da, era de preferat să meargă fără camere în acea vizită, în vizită inopinată”, a declarat Ludovic Orban la HotNews Live.

CONTEXT

Ministrul Educației, Monica Anisie, a publicat, pe pagina sa de Facebook, un mesaj în care prezintă scuze pentru decizia de a intra, însoțită de presă, la ora unei învățătoare din Ialomița, pe care a certat-o pentru că le vorbea copiilor pe un ton ridicat.

”Eu sper că oricare profesor sau director responsabil din România, dacă ar trece pe culoarul unei școli și ar auzi ceea ce am auzit eu, ar încerca să intervină. Nu am fost în acea școală pentru doamna învățătoare, dar sunt un om căruia chiar îi pasă de copii, elevii mei pot depune mărturie. Aș fi vrut să fiu mai calmă în acea interacțiune și este regretabil că, pentru moment, nu am fost atentă la prezența presei și expunerea copiilor, lucru pentru care îmi pare rău. Cred că profesorii din România, mai ales cei care au motivație să lucreze acolo unde este mai greu, merită și trebuie să fie respectați și încurajați. La fel cum cred că există o nevoie uriașă de înțelegere și echilibru. Inclusiv pentru un profesor care greșește.
Mulțumesc tuturor pentru înțelegere!”, a scris Anisie.

CONTEXT

Ministrul Educației a primit numeroase critici în urma incidentului de la Ialomița. Potrivit Fedesației Slindicatelor Libere din Învățământ, nicio autoritate, nici măcar poliția, nu are dreptul să tulbure ora și consideră vizita ministrului o adevărată „descindere”, care a avut drept rezultat „umilirea” în fața copiilor a unei învățătoare pe care Monica Anisie a auzit-o, din afara clasei, că țipa la copii. Ministrul a intrat peste cadrul didactic la oră, însoțită de jurnaliști, și i-a atras atenția asupra comportamentului neadecvat la clasă.

„Pedagogic nu se face așa! Chiar dacă doamna învățătoare a folosit un ton mai ridicat, corect era dacă doamna ministru avea o discuție cu acest cadru didactic, după terminarea orei și nu în fața elevilor”, susțin sindicaliștii, care o acuză pe Monica Anisie că a creat impresia unui „spectacol” prezentat jurnaliștilor, a susținut FSLI

 

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.