fbpx

Omagiu național în Franța pentru Samuel Paty, profesorul decapitat într-un atentat la Paris

Palatul Elysee a anunțat, sâmbătă, că va fi adus un „omagiu național” lui Samuel Paty, profesorul decapitat vineri în Yvelines. Acest omagiu, a cărui dată nu a fost încă stabilită, va fi organizat în coordonare cu familia profesorului, a declarat Președinția Republicii. Emmanuel Macron a vizitat locul atacului vineri seară la Conflans-Sainte-Honorine, unde a denunțat un „atac islamist”.

Omagiul național sau omagiul națiunii este o desemnare oficială în Franța pentru o onoare excepțională acordată unei persoane decedate cu ocazia înmormântării sale.Omagiul național este o decizie a președintelui Republicii, înregistrată în Jurnalul Oficial al Republicii Franceze.
Ceremonia are loc în mod tradițional în Curtea de onoare a invalizilor (în general rezervată soldaților, dar și personalități civile au fost onorate acolo după moartea lor) sau în Panteon, unde sicriul decedatului este acoperit cu steagul național. Șeful statului ține un discurs în timpul ceremoniei. Pot fi luate mai multe alte măsuri la nivel național, în conformitate cu decretul emis de Palatul Elysee: jcoborârea steagurilor în bernă, un minut de tăcere, oprirea activităților administrative.

Personalitățile onorate cu omagiu național de Emmanuel Macron:

Simone Veil
Jean d’Ormesson
Claude Lanzmann
Charles Aznavour
Jean Daniel

Președintele Franței Emmanuel Macron a făcut, vineri seară, un apel către națiunea sa, după atentatul teorist în care un profesorul de istorie Samuel Paty a fost decapitat. Victima ce le arătase elevilor caricaturi cu profetul Mahomed.

După ce a mers la locul atentatului, Emmanuel Macron a declarat: „Nu vor trece. Ofițerii noștri de poliție, jandarmii noștri, toți cei care susțin Republica, magistrații, aleșii, profesorii … ne vom uni. Obscurantismul și violența care îi însoțesc nu vor câștiga, nu ne vor împărți. Aceasta este ceea ce caută. Trebuie să stăm cu toții împreună. Îi chem pe toți compatrioții noștri să se unească, să fie uniți pentru că suntem în primul rând cetățeni uniți de aceleași valori, un destin ”.

 Samuel Paty a fost găsit decapitat în apropiere de un colegiu dintr-o suburbie a Parisului, iar la scurt timp după aceea un bărbat care avea un cuțit în mână și avea o atitudine agresivă a fost împușcat mortal de forțele de ordine. Incidentul ar fi de natură teroristă, relatează Digi 24.

Agresorul și-ar fi revendicat actul pe Twitter, unde a postat o fotografie cu victima decedată. „Lui Macron, șeful necredincioșilor, ți-am executat unul dintre câini, care a îndrăznit să-l pângărească pe Mohammed”, a scris atacatorul. Contul lui a fost suspendat la scurt timp.

Presa franceză spune că victima era profesor de istorie la un colegiu din Conflans-Sainte-Honorine și le-ar fi arătat la un cirs despre libera exprimare elevilor caricaturile controversate cu profestul Mahomed publicate de revista satirică Charlie Hebdo

Atacatorul ar fi fost părintele unui elev și ar fi, de altfel, cunoscut serviciilor de poliție. Ar fi de naționalitate alegeriană și ar avea 48 de ani.

Președintele Franței, Emmanuel Macron, a anunțat, recent, că toți copiii trebuie școlarizați obligatoriu de la vârsta de 3 ani iar școala la domiciliu va fi strict limitată la cazurile motivate medical.

Este o măsură menită să lupte cu cetățenii francezi musulmani, care își țin copiii acasă și nu permit mai ales fetelor să aibă acces la educație. 

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.