fbpx

O profesoară și o elevă s-au îmbrâncit reciproc, într-un colegiu din Mediaș. ISJ a demarat o anchetă

O filmare realizată săptămâna trecută într-o sală de clasă a unei școli din județul Sibiu prezintă o altercație între o profesoară și o elevă, care s-au îmbrâncit reciproc.

Incidentul a avut loc la Colegiul Tehnic „Mediensis” din Mediaș, iar profesoara implicată este chiar directoarea școlii. Cadrul didactic  a explicat, pentru Ora de Sibiu, că filmarea reprezintă doar o scurtă parte din ceea ce s-a întâmplat în acea zi în clasă, iar evenimentul este unul regretabil. 

Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) va face o anchetă la colegiu, după ce în presă au apărut imaginile filmate de către unul dintre elevi, a declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al IŞJ, Constantin Dincă.

„Filmarea este de miercuri. Am avut oră cu clasa a IX-a, învățământ profesional. Încă de la începutul orei, eleva care apare în filmare, stătea în spate, râdea, făcea gălăgie și deranja ora. I-am cerut să vină în față, în prima bancă, însă în continuare a vociferat, vorbind urât. Într-un final, fiindcă am insistat, a venit în față. Și-a pus lucrurile pe bancă, a trântit scaunul, apoi s-a așezat. Am rugat-o să nu mai facă asta, dar a continuat cu același gest.

I-am spus <<dacă te deranjează scaunul, ridică-te în picioare și lasă-l deoparte>>. În acel moment a început să îmi vorbească la per tu, continuând să îl trântească. M-am apropiat de ea și i-am tras scaunul într-o parte, spunându-i că, dacă o deranjează, atunci să stea în picioare. S-a enervat și a început să țipe, să dea din mâini.

Mi-am dat seama că ceva nu e în regulă și am încercat să o liniștesc, fiindcă nu avea nimeni nimic cu ea. Am rugat-o să stea la oră liniștită dacă dorește, însă nu mă înțelegeam deloc cu ea. Eu nu am agresat-o pe această fetiță și nici eu nu am fost agresată de ea. Mi-am dat seama că are o problemă, astfel că, la finalul orei, am vorbit cu ea să aflu ce se întâmplă. Am rugat-o să vină cu părinții la școală, mi-a spus că tata nu vine, că mama nu poate, că sunt divorțați și așa mai departe”, a precizat, pentru Ora de Sibiu, Ana Bocioancă, directorul Colegiului Tehnic „Mediensis” Mediaș. 

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.