


O profesoară de la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) s-a alăturat protestului organizat de studenți împotriva unor cadre didactice acuzate de hărțuire sexuală.
Elena Trifan, doctor în sociologie și cadru didactic asociat, a declarat pentru Libertatea că este de partea studenților și a criticat deschis atmosfera din interiorul instituției.
Pe 1 august 2025, studenți ai SNSPA, alături de colegi de la Universitatea București, au protestat în fața sediului central al universității, cerând excluderea profesorului Marius Pieleanu din rândul cadrelor didactice, în urma acuzațiilor de hărțuire sexuală. Protestatarii au afișat mesaje precum „Fără abuzatori în universități!”, „Protecție pentru studente” și „Cade una, sărim toate”.
Printre cei care și-au exprimat public sprijinul față de studenți s-a numărat Elena Trifan, care predă la SNSPA ca asociat. „Atmosfera la noi este tensionată, iar oamenii cu care am vorbit sunt descumpăniți. Ei nu cred că se pot schimba foarte multe. Și-au cam pierdut speranța”, a declarat aceasta, citată de Libertatea.
Trifan a atras atenția asupra presiunilor exercitate de conducerea universității asupra cadrelor didactice. „Eu, nefiind într-un contract de muncă pe perioadă nedeterminată, am mai multă libertate și-mi permit să spun lucrurilor pe nume”, a explicat ea.
Profesoara a adăugat că nici ea nu se mai simte în siguranță în instituție. „Nu știu cine se mai poate simți în siguranță în momentul ăsta. Dacă voi mai rămâne să predau, nici eu nu mă voi mai simți în siguranță în această instituție. Dacă m-aș întâlni cu el (n.r. Marius Pieleanu) pe holurile universității mi s-ar strânge inima. Dacă ați avea și imagini ale holurilor de la SNSPA..luminate artificial…nu se văd foarte bine fețele celor din jur, care trec pe lângă tine. Nu se vede exact cine vine spre tine. Pentru că e o lumină difuză. Uneori ne și supărăm unii pe alții că nu ne salutăm. De fapt, abia ni se văd fețele. Însă, din ce spuneau studenții, domnul profesor nu prea mai vine pe la ore. Deci grija mea e mai mică”, a delcarat profesoara, pentru Libertatea.
Elena Trifan a fost în trecut studentă a profesorului Alfred Bulai, un alt cadru didactic de la SNSPA acuzat de abuzuri asupra studentelor.
Rectorul SNSPA este un combinagiu, afirmă fondatorul Centrului de Integritate Academică de la UniBuc