


După luni de proteste antiguvernamentale masive declanșate de studenți după prăbușirea acoperișului noii gări din Novi Sad, șase persoane, printre care și fostul ministru al infrastructurii, Tomislav Momirovic, au fost arestate vineri, a anunțat Biroul procurorului pentru crimă organizată.
Cei șase sunt bănuiți că au umflat facturile pentru lucrările de reconstrucție a gării, atribuite unui consorțiu format din companiile chineze. Prejudiciul adus bugetului de stat este estimat la 115,6 milioane de dolari, iar consorțiul ar fi obținut un beneficiu necuvenit de 18,8 milioane de dolari, se arată în comunicatul procuraturii. Ancheta vizează suspiciuni de fraudă, abuz în serviciu și crimă organizată, transmite Reuters, potrivit News.ro.
Arestările vin la aproape nouă luni după tragedia din Novi Sad, care a ucis 16 oameni și a declanșat cea mai amplă revoltă civică din Serbia ultimelor decenii – o mișcare condusă de studenți, susținută de profesori, sindicate și intelectuali, și care a zguduit guvernarea președintelui Aleksandar Vučić.
Mișcarea de protest declanșată de tragedia din Novi Sad a crescut rapid într-o revoltă națională împotriva corupției, lipsei de transparență și capturării instituțiilor publice. Tinerii, în frunte cu studenții Universității din Belgrad, au devenit vocea unei generații care refuză să accepte pasivitatea statului în fața tragediilor cauzate de lăcomie și incompetență.
Protestatarii au cerut alegeri anticipate și înlăturarea de la putere a Partidului Progresist condus de Vučić, pe care îl acuză de legături cu crima organizată, presiuni asupra presei și violențe împotriva opozanților politici. Vučić a negat toate acuzațiile, dar a pierdut controlul asupra unei părți importante a opiniei publice.
Noiembrie 2024
Acoperișul noii gări din Novi Sad se prăbușește peste călători. 16 oameni își pierd viața, iar investigațiile inițiale sunt amânate. Revolta începe să fiarbă în mediul universitar.
Sunt reținute 11 persoane, inclusiv succesorul lui Momirovic, ministrul construcțiilor, Goran Vesic. Ministrul este eliberat la scurt timp.
Decembrie 2024
Primele manifestații sunt organizate de studenți în campusurile din Belgrad, apoi în toată țara.
Tenismanul Novak Djokovic își exprimă public sprijinul față de protestatari: „Tineretul educat este cea mai mare putere a Serbiei”.
Guvernul grăbește vacanța de iarnă a elevilor, încercând să prevină extinderea protestelor în școli.
Ianuarie 2025
Zeci de mii de protestatari se adună în fața televiziunii naționale RTS, în Belgrad. Protestul, organizat de studenți, este o comemorare tăcută a victimelor din Novi Sad.
În semn de solidaritate, majoritatea școlilor din Belgrad și numeroase instituții culturale se închid. Librăriile, teatrele și editurile se alătură mișcării. Sindicatele profesorilor susțin greva elevilor și studenților.
Premierul Milos Vucevic își dă demisia, sub presiunea valului de nemulțumire generalizată.
Martie 2025
Autoritățile sârbe recurg la metode dure: la un protest pașnic din Belgrad, poliția utilizează arme sonice pentru dispersarea mulțimii.
Comunitatea academică internațională reacționează: mii de profesori europeni, inclusiv din România, semnează o petiție de solidaritate, denunțând încălcările drepturilor fundamentale.
Aprilie 2025
Studenții blochează accesul în sediile posturilor publice de radio și televiziune din Belgrad și Novi Sad. Instalează corturi și anunță că vor rămâne până când cei responsabili pentru tragedie sunt aduși în fața justiției.