fbpx

O elevă de 11 ani este campioană internațională la aritmetică mentală

foto: bihon.ro

Orădeanca Anisia Cleopatra Bologa, în vârstă de 11 ani, a câștigat Campionatul Internațional de Aritmetică Mentală „Horus” de la Cairo, relatează Bihor Online.

Anisia a impresionat juriul competiției prin agerimea minții și perfecțiunea calculelor mentale. Participanții au avut de rezolvat 160 de calcule în 10 minute.

Eleva urmează cursuri de aritmetică mentală la Clubul Smartykids Oradea, iar copiii de aici au câștigat titlul pentru cea mai bună echipă dintre cele șapte țări participante la concursul care a avut loc pe 2 septembrie.

„Această ligă a fost creată pentru a oferi șansa tuturor copiilor, la nivel internațional, de a participa online la acest concurs. Urmează un an plin de provocări în care cei mici vor evolua și se vor dezvolta prin intermediul acestui tip de campionat. Până atunci, suntem mândri pentru performanțele obținute atât în mediul online, cât și fizic la Cairo”, a declarat pentru sursa citată Larisa Tripon, manager și profesor la SmartyKids Oradea.

Rezultate bune pentru România

Printre câștigători sunt și câțiva elevi din Zalău, care au contribuit la performanțele României (LaurenȚiu Cotrău – locul I, Alexie Vereș – locul I, Rareș Ciprian Lazar – campion online pe România și Miruna Cristiana Lazăr – locul IV, online pe România), notează bihon.ro.

Matematica mentală este un sistem original de dezvoltare a intelectului pentru copii prin utilizarea instrumentului numit soroban (cuvânt de origine japoneză) sau abac (cuvânt de origine chineză). Cursul modelează abilităţile mentale şi creative ale copilului: calcule rapide, interacţiunea interemisferică, memoria, dexteritatea concentrarea atenţiei, viteza procesului de gândire, gândirea analitică şi creativă, rapiditatea reacţiei, metode neobişnuite de rezolvare a problemelor. În prima etapă copilul foloseşte sorobanul, în a două etapă începe vizualizarea, iar apoi calculează mental.

Campionatul de Aritmetică Mentală din Cairo a deschis oficial concursul „World Mathematics League”, care constă în 12 etape lunare în care copiii își demonstrează abilitățile dobândite în domeniul aritmeticii mentale.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.