fbpx

Cîmpeanu: Un profesor de la Harvard, refuzat să predea în România, pentru că nu avea DPDD. E o rușine!

Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, a calificat drept ”o rușine” faptul că un profesor de la Harvard a fost refuzat să predea într-o universitate românească, pentru că nu avea DPDD.

„Știu un profesor de la Harvard care a vrut să predea într-o universitate din România. Îndrumase și un vicepreședinte american foarte cunoscut. Iar o universitate din România i-a spus că nu este competent să predea pentru că nu avea DPPD. Este o rușine!”, a declarat Sorin Cîmpeanu, într-un interviu acordat DC News. El nu a oferit alte detalii despre cazul respectiv.

Ministrul a adăugat: „poți să intri în cariera didactică, printr-un an de stagiatură, chiar dacă nu ai DPPD-ul”.

„Poți să vii și din afara sistemului dacă nu ai DPPD-ul cu condiția să ți se verifice competențele teoretice. Faci anul de practică pedagogică. Apoi poți să intri, chiar dacă nu ai făcut DPPD”, a adăugat Sorin Cîmpeanu. 

Pe 9 august, într-o dezbatere organizată de PNL București, Cîmpeanu a explicat de ce ministerul a inclus în proiectul noilor Legi ale educației prevederea potrivit căreia la catedră pot ajunge și persoane fără calificare pedagogică, adică fără masterat didactic sau studii psihopedagogice.

”Deschidem sistemul pentru accesul altor persoane. În spațiul public am văzut tot felul de interpretări. Dar vă întreb eu; odată ce am stabilit că avem nevoie de educație pentru viață, care să cuprindă module de educație financiară, cine oare este mai potrivit decât un specialist din mediul financiar-bancar, care, ghici ce, nu are DPPD-ul. N-are nici masterul didactic. Dar vrea să susțină școala. El va avea această șansă, cu condiția cerificării competențelor teoretice, pe care colegii lui, care au urmat formarea inițială, pe linie universitară, le-au certificat la nivelul universității ”, a declarat ministrul, la dezbaterea  PNL pe tema noilor legi,

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.