Grădinița ERI beneficiază de o nouă sală de sport, sub forma unei creșe sportive, cu o suprafață de 50 mp și ridicată la standarde înalte pentru a le oferi preșcolarilor cele mai bune condiții pentru practicarea sporturilor. Această inițiativă de modernizare, realizată cu ajutorul partenerilor de la Cetatea Voluntarilor Arad, permite organizarea a numeroase activități sportive, de baschet, gimnastică și alte discipline la un nivel mult mai avansat, asigurându-le celor aproape 40 de copii de la grădinița ERI un mediu propice dezvoltării fizice și spiritului de echipă.
Întreaga amenajare a sălii de sport a fost posibilă datorită Asociației Cetatea Voluntarilor Arad, care a decis să transforme vechea sală într-una modernă, dotată cu numeroase materiale sportive. Noua sală de sport va avea un impact pozitiv semnificativ asupra copiilor, oferindu-le oportunitatea de a practica sporturi diverse într-un cadru profesionist, sigur și bine echipat.
„Suntem plini de recunoștință pentru tot ce au reușit acești oameni minunați să realizeze aici. Am acordat dintotdeauna o importanță deosebită sportului și mișcării pentru cei mici, deoarece suntem conștienți de cât de mult contribuie la sănătatea fizică, emoțională și socială a lor. Profesorii noștri au integrat dintotdeauna în programul zilnic activități din zona sportivă, însă simțeam că putem face și mai mult și mai bine. Și, în spațiul acesta dedicat și utilat cu ajutorul partenerilor noștri, acum copiii se vor putea bucura cu adevărat de ceea ce înseamnă sport, îndrumați de profesioniști din Sibiu”, a declarat Daniela Pitariu, director general ERI.
Sibiul, al doilea județ în care se implementează un astfel de proiect
Prin acest proiect, partenerii noștri și-au extins granițele în afara Aradului – unde au implementat primul astfel de proiect – și au decis ca Sibiul să fie al doilea județ în care construiesc o nouă creșă sportivă.
„Proiectul creșa sportivă este unul drag nouă, celor de la Asociația Cetatea Voluntarilor, pentru că prima ediție a fost la Arad și ne-am gândit cât de mult va conta că cei mici, arădenii noștri, vor face sport încă de la primii pași în sistemul educațional. Ne-am gândit că e prea puțin să fie doar un singur exemplar, așa am decis să facem un astfel de proiect și la Sibiu. Mă bucur că cei de la ERI s-au lăsat pe mâna noastră, este un proiect extraordinar de frumos, unic, iar abia așteptăm mai multe rezultate sportive. Acestea sunt cele două proiecte pilot pe care le vom multiplica în alte orașe din România și mă bucur că baschetul sibian, împreună cu gimnastica de acolo, își vor da mâna ca să facă sport. Vreau să mulțumesc sponsorilor, celor de la BCR, care ne-au dat șansa să facem acest proiect să existe, Federației Române de Baschet, echipei extraordinare de la ERI, prietenilor de la Decathlon”, a declarat Anamaria Popa, președintele Asociației Cetatea Voluntarilor Arad.
Inaugurarea sălii de sport a avut loc zilele trecute, într-o atmosferă festivă, alături de echipa ERI și de partenerii care au contribuit la realizarea acestui proiect. În sală s-au aflat inițiatorii proiectului de la Cetatea Voluntarilor Arad, Carmen Tocală, președintele Federației Române de Baschet, reprezentanții echipei de baschet BC CSU Sibiu și alți parteneri.
Participarea regulată la activități sportive îi ajută pe cei mici să-și formeze obiceiuri sănătoase de la o vârstă timpurie, având beneficii pe termen lung asupra stării lor de bine.
„Amenajarea acestui spațiu în incinta grădiniței noastre le oferă copiilor posibilitatea, încă de vârsta de doi ani, să intre în contact cu tot ceea ce înseamnă sportul și mișcarea. Valoarea proiectului crește prin aportul adus de cei de la CSU Sibiu în ceea ce privește practicarea baschetului, însă avem în vedere parteneriate și cu alte sporturi. Mulțumim tuturor celor implicați în acest proiect minunat!”, a transmis Giorgiana Matiu, directorul administrativ al Grădiniței ERI.
Cei mici vor participa, în continuare, la orele de sport susținute de educatoarele ERI, însă vor beneficia și de acces la activități sportive desfășurate sub îndrumarea unor profesioniști din echipele locale de baschet și gimnastică. Prin astfel de acțiuni și colaborări, copiii își vor putea descoperi și dezvolta pasiunea pentru diferite discipline sportive.