


România poate contribui la procesul de reconstrucție al școlilor din Gaza, a declarat președintele Nicușor Dan, la prima reuniune a organizației Consiliul Păcii, condusă de președintele SUA Donald Trump.
De asemenea, țara noastră ar putea oferi mai multe burse pentru studenții palestinieni, a adăugat șeful statului.
”Cred că toată lumea își dorește pace, stabilitate și prosperitate în Gaza, dar întrebarea e cum să o facem și de aceea întâlnirea în acest format e importantă. Ce România poate să facă: în primul rând, situația umanitară. Putem crește numărul de zboruri pentru a extrage copii bolnavi și să-i tratăm în spitale românești, facem asta deja. În al doilea rând avem o expertiză bună în sisteme de urgență și putem să ajutăm și să donăm echipament.
În al treilea rând, oferim deja burse pentru studenți palestinieni și putem extinde programul. Și, de asemenea, putem ajuta la reconstrucția și dotarea școlilor din Gaza. În al patrulea rând și cel mai important avem și expertiză și putem ajuta cu reconstrucția instituțiilor – poliție, justiție, administrație publică, am mai făcut-o și în alte părți. E important să spunem și că avem relații bune și cu poporul israelian și cu cel palestinian, așa că puteți conta pe noi”. a fost mesajul președintelui Dan, care participă cu statut de observator la reuniunea Consiliului Păcii.