Ministrul Educației: Încă suntem în criză, nu putem să gândim sporuri de stres sau altele

Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, afirmă că în perioada următoare nu se pune problema ca în sistemul de educație să fie introduse sporuri de stres sau altele noi, dat fiind că România încă se află într-o situație economică dificilă. 

În cadrul intervenției săptămânale pe pagina de Facebook a MEC, ministrul a răspuns la o întrebare referitoare la posibilitatea de a fi introduse sporuri de stres sau de alt tip.

”Vă dați seama că în această perioadă încă suntem în criză fiscal-bugetară, nu putem să gândim sporuri și să adăugăm alte venituri. Eu încerc să apăr salariile și pozițiile pe care le avem, contractele de muncă valabile. Dar cred că și pentru viitor bătălia noastră trebuie să fie alta. Și anume, când vom începe să discutăm în curând pe legea salarizării unitare, bătălia trebuie să fie pentru salariu. În primul rând, salariul de start, care trebuie să fie în zona salariului mediu brut pe economie, de unde după aceea să apară pentru debutant în preuniversitar și asistent în superior, de unde după aceea să fie dezvoltări naturale. Acolo trebuie să fie acțiunea noastră principală”, a afirmat ministrul.

”Cu sporurile, vedeți, acum se dau, după aceea în situații de criză se iau foarte ușor, cu salariul este mai complicat. Bătălia trebuie să fie pentru salariu”, a adăugat Daniel David.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.