fbpx

Ministrul Educației a retras acreditarea școlii doctorale de la Academia de Poliție A. I. Cuza

Monica Cristina Anisie, ministrul educației și cercetării, a retras acreditarea școlilor doctorale „Drept” și „Ordine Publică și Siguranță Națională” de la Academia de Poliție ”Alexandru Ioan Cuza” București, informează ministerul, într-un comunicat.

O parte dintre lucrările de doctorat realizare la școala respectivă sunt de mai multă vreme subiectul unor controverse publice, fiind suspecte sau dovedite ca plagiate.

Comunicatul ministerului, integral:
În urma recomandărilor Consiliului de Etică și Management Universitar (CEMU), formulate în Hotărârea nr. 79/08.10.2020 (transmisă Ministerului Educației și Cercetării și înregistrată în data de 19.10.2020), ministrul Monica Cristina Anisie a aprobat retragerea acreditarilor celor două școli doctorale ale Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București: Drept, respectiv Ordine Publică și Siguranță Națională. 
Ordinele de ministru au la bază prevederilor art. 170 alin. (1) lit. c) din Legea Educației Naționale nr. 1/2011. 
De asemenea, pentru soluționarea aspectelor semnalate în Hotărârea nr. 79/08.10.2020, Ministerul Educației și Cercetării a transmis în data de 21.10.2020 către Ministerul Afacerilor Interne, Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) și Consiliul Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării (CNECSDTI) solicitarea de a analiza recomandările din hotărârea CEMU și de a implementa măsurile care se impun. 
În acest context, Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București va putea relua activitatea de evaluare în vederea autorizării școlilor doctorale după 5 ani, conform prevederilor legale. Pentru a se asigura protecția studenților aflați la studii universitare de doctorat, aceștia vor fi școlarizați, conform legii, până la finalizarea studiilor.
În același timp, având în vedere recomandarea menționată la punctul 4 al Hotărârii CEMU, Ministerul Educației și Cercetării a dispus demararea procedurii de monitorizare specială a instituției de învățământ superior, potrivit art. 216 alin. (2) lit. c) din Legea Educației Naționale nr. 1/2011.
Măsurile anterior menționate au fost luate în contextul nenumăratelor sesizări înregistrate la Ministerul Educației și Cercetării pe tema calității actului educațional existent la nivelul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București. Totodată, s-a ținut cont și de raportul Corpului de Control al Ministerului Afacerilor Interne, care a relevat deficiențe majore în urma evaluării stadiului activităților de verificare a originalității tezelor de doctorat și respectarea standardelor de calitate și etică profesională în această instituție de învățământ superior
Academia de Poliție

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.