fbpx

MEC: Anul acesta s-ar putea renunța la teze sau ar putea fi adaptate formatului online

Reprezentanții Ministerului Educației au anunțat că decidenții din MEC analizează varianta ca în acest an școlar să se renunțe la teze sau ca acestea să fie adaptate la formatul de educație online.

Potrivit ministrului Monica Anisie și secretarului de stat Luminița Barcari, nu este exclus ca în acest an școlar, elevii de gimnaziu și de liceu să nu mai dea tezele semestriale.

Rămâne de văzut dacă o asemenea decizie de eliminare a tezelor va fi descentralizată, luată doar în județele și școlile unde se impune sau dacă va fi aplicată la nivel național.”

”În scenariul galben elevii ar putea să susțină aceste lucrări atunci când vin la clasă, profesorul având grijă ca elevii să aibă același tip de item. Iar în scenariul roșu ne gândeam, dar aceasta este doar o variantă, – în funcție de disciplină pot fi concepute subiectele pentru teze adaptat în funcție de tipul de itemi la care se pretează fiecare disciplină. La Limba și literatura română, de exemplu, colegii mei au propus chiar un eseu. Dar este doar o variantă de lucru și după ce ne vom consulta cu partenerii noștri sociali – sindicatele, parintii, elevii – vom lua o decizie. Deci în scenariul roșu să fie o evaluare care să se preteze online, iar copilul să transmită lucrarea lui în timp real profesorului”, a spus Barcari.

Reprezentanții MEC au precizat, citați de Digi 24, că măsurile se vor decide etapă cu etapă și vor viza doar anul școlar 2020 – 2021.

Totodată, ar putea apărea modificări și în privința organizării olimpiadelor școlare, astfel că acestea s-ar putea desfășura exclusiv online. Luminița Barcari a explicat că o problemă specială este reprezentată de acele olimpiade la care elevii susțin și o probă practică.

Dacă se vor lua, măsurile vor fi incluse într-un ordin de ministru.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.