fbpx

Mihai Șora, despre teoriile negaționiste: Enormități, unii turbați ajung să pună covidul pe seama conspirației mondiale

Foto: AFP/Getty

Filosoful Mihai Șora a transmis un mesaj acid către adepții și promotorii teoriilor negaționiste despre pandemia de coronavirus. Pe pagina sa de Facebook, el a făcut o analogie cu povestea omului de știință Louis Pasteur și i-a criticat în termeni duri pe cei care susțin și răspândesc teoriile conspirației:

În 1870, când a izbucnit Războiul franco-prusac, Pasteur, care, de-a lungul timpului, fusese onorat de universități germane, a ținut să restituie toate diplomele: ideile lui despre cinste și patriotism nu se potriveau cu starea conflictuală dintre cele două popoare, iar hârtiile germane cu „honoris causa“ nu mai aveau, pentru el, nicio valoare.

În 1940, când Parisul a fost ocupat de nemți, câțiva soldați au forțat intrarea în cripta Institutului creat de Pasteur. Un singur om a încercat atunci să-i împiedice să profaneze mormântul fondatorului: era paznicul Institutului, un bătrân pe care nemții l-au pus repede la pământ. După ce și-a revenit, paznicul a urcat în cămăruța lui și, pentru că dezonoarea i se părea prea mare, s-a sinucis trăgându-și un glonț în cap cu pistolul său de erou din Primul Război mondial. Paznicul se numea Joseph Meister, era alsacian și cea dintâi ființă umană care, grație vaccinului descoperit de Pasteur, fusese vindecată de rabie, la vârsta de nouă ani.

Mi-am reamintit aceste micro-momente ale istoriei citind recent enormități despre covidul care n-ar exista ori pe care unii turbați ajung să-l pună pe seama conspirației mondiale. Aceștia, mă tem, nu cunosc nici ideea de cinste, nici grija față de soarta bolnavilor, nici respectul față de medici; pentru ei, nu cred să apară prea curând un leac: educația cere timp.
🌳
Mihai Șora
1 august 2020

P.S. Aici îl vedeți pe Domnul Pasteur în costumul dumnealui de înger salvator. Sunt multe reprezentări în epocă, dar aceasta mi-a plăcut cel mai mult: aduce cu doctorul Stietzel, singurul care, în Izvinul copilăriei mele, purta relaxat seringa și monoclul.

imagine: Gilbert Martin – «Louis Pasteur, l’ange de l’inoculation», publicat în ’Le Don Quichotte’, 1886.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.