Meta și YouTube, găsite vinovate pentru dependență creată în rândul minorilor

Un juriu din Los Angeles a decis că platformele Meta și YouTube sunt responsabile pentru prejudiciile suferite de o tânără care a devenit dependentă de rețelele de socializare, stabilind despăgubiri totale de 6 milioane de dolari. Verdictul, considerat un posibil precedent pentru mii de procese similare, vizează designul „adictiv” al aplicațiilor, nu conținutul publicat pe acestea.

Jurații au constatat că Meta trebuie să plătească 4,2 milioane de dolari, iar Google 1,8 milioane de dolari, după ce au concluzionat că ambele companii au fost neglijente în proiectarea platformelor și nu au avertizat utilizatorii asupra riscurilor. Reclamanta, o tânără de 20 de ani identificată în instanță drept Kaley, a susținut că a dezvoltat dependență de Instagram și YouTube încă din copilărie, din cauza unor funcții precum „derularea infinită”, menite să mențină atenția utilizatorilor, potrivit Reuters, citată de News.ro.

Avocatul principal al reclamantei a descris verdictul drept „un referendum” al juriului împotriva întregii industrii tehnologice, sugerând că momentul responsabilizării platformelor a sosit. În schimb, Meta și Google au anunțat că nu sunt de acord cu decizia și intenționează să formuleze apel.

Deși suma acordată este modestă raportat la dimensiunea celor două companii, cazul este considerat unul de referință pentru numeroase litigii similare din statul California și din instanțele federale, unde sunt consolidate peste 2.400 de procese împotriva marilor platforme digitale. Acestea acuză companiile că au proiectat în mod deliberat funcții care creează dependență în rândul copiilor și adolescenților.

Procesul din Los Angeles marchează o schimbare de strategie juridică: în loc să conteste conținutul de pe platforme – protejat în mare parte de Secțiunea 230 din Legea privind decența în comunicații – reclamanții vizează designul aplicațiilor. Judecătorii au permis ca aceste argumente să ajungă în fața juriului, deschizând calea unor posibile reinterpretări ale protecției legale de care beneficiază companiile tech.

Cazul a inclus și alte companii, precum Snap și TikTok, însă acestea au ajuns la înțelegeri cu reclamanta înainte de proces. În paralel, presiunea asupra industriei crește și la nivel legislativ: cel puțin 20 de state americane au adoptat recent legi care reglementează accesul minorilor la rețelele de socializare, iar congresmeni din ambele partide cer noi reglementări privind siguranța copiilor online.

Un verdict separat, pronunțat recent în statul New Mexico, a obligat Meta să plătească 375 de milioane de dolari într-un caz privind inducerea în eroare a utilizatorilor cu privire la siguranța platformelor și facilitarea exploatării sexuale a minorilor. Împreună, aceste decizii amplifică presiunea juridică asupra giganților tehnologici și ar putea influența modul în care instanțele vor trata viitoarele litigii legate de impactul rețelelor de socializare asupra sănătății mintale a tinerilor.

Salvați Copiii cere interdicție totală și fără excepții pe social media până la 13 ani

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.