MEC menține numărul de locuri pentru calificarea la etapa națională a competițiilor școlare

ID 106485473 © Chonlawut Brahmasakha | Dreamstime.com

Ministerul Educației și Cercetării anunță că, în proiectul de metodologie pentru competițiile școlare, nu sunt modificări în ceea ce privește numărul de locuri pentru calificarea la etapa națională.

Documentul a fost publicat, astăzi, în dezbatere.

Potrivit proiectului, pentru etapa naţională a olimpiadelor școlare pe discipline de învăţământ/module/calificări profesionale/domenii de pregătire profesională, se atribuie fiecărui inspectorat şcolar județean, respectiv fiecărui sector al municipiului București, câte un loc pentru fiecare an de studiu/regim de studiu/disciplină/modul/calificare profesională/domeniu profesional. În situația egalității de punctaj între elevi, pentru atribuirea acestor locuri se aplică criteriile de departajare menționate în regulamentele specifice ale fiecărei olimpiade.

 

(4) Pentru etapa națională a olimpiadelor multidisciplinare/interdisciplinare/transdisciplinare, se atribuie câte două locuri fiecărui inspectorat şcolar judeţean, respectiv fiecărui sector al municipiului București, la nivel de competiţie. În situația egalității de punctaj între elevi, pentru atribuirea acestor locuri se aplică criteriile de departajare menționate în regulamentele specifice ale fiecărei olimpiade.

 

(5) La etapa naţională a olimpiadelor școlare pe discipline de învăţământ/module/calificări profesionale/domenii de pregătire profesională, la care etapa județeană/a sectoarelor municipiului București se organizează în toate județele și sectoarele municipiului București, se atribuie locuri suplimentare, finanțate de către Ministerul Educației și Cercetării, în ordinea descrescătoare a punctajelor obţinute conform clasamentului naţional realizat după finalizarea acestei etape şi calificarea participanţilor pe locurile prevăzute la alin. (3), după cum urmează:
– 43 de locuri pentru fiecare an de studiu/regim de studiu/disciplină/modul/calificare profesională/domeniu profesional, pentru olimpiadele de la disciplinele matematică, informatică, fizică, chimie, biologie;
– 23 de locuri pentru fiecare an de studiu/regim de studiu/disciplină/modul/calificare profesională/domeniu profesional, pentru celelalte olimpiade școlare.

Proiectul poate fi accesat, integral, aici: Proiect norme organizare competitii scolare 2025

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.