


Un profesor de la Facultatea de Construcții a Universității Transilvania din Brașov a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare, după ce instanța a stabilit că a agresat sexual mai multe studente. Faptele au avut loc chiar în incinta facultății, potrivit procurorilor.
Este vorba despre conferențiarul dr. ing. Marius Botiș, profesor de Rezistența Materialelor, care a fost găsit vinovat de săvârșirea a două infracțiuni de agresiune sexuală, comise în anii 2022 și 2023, informează BizBrașov. Judecătoria Brașov a dispus, pe lângă pedeapsa cu închisoarea, interzicerea exercitării profesiei didactice și a oricărei activități care implică relații educaționale cu studenți, pe o perioadă de patru ani.
Cazul a ieșit la iveală în septembrie 2023, când două studente de la Facultatea de Construcții au contactat redacția BizBrașov și au relatat modul în care profesorul le-ar fi picat intenționat la examene, pentru ca ulterior să le cheme la așa-zise „pregătiri” pentru reexaminare. Potrivit declarațiilor, aceste întâlniri aveau loc în biroul profesorului, adesea la ore târzii din noapte.
În plângerile depuse la Comisia de Etică și Comisia de Disciplină ale Universității Transilvania, studentele au arătat că, sub pretextul pregătirii academice, profesorul le adresa întrebări personale și încerca să le atingă sau să le sărute. O altă studentă a declarat că a fost ținută în birou până aproape de miezul nopții, moment în care ar fi fost agresată sexual. În urma acuzațiilor, cadrul didactic a fost destituit din funcție de Universitatea Transilvania din Brașov.
Ancheta penală a scos la iveală mai multe victime, ale căror identități au fost anonimizate în hotărârea judecătorească. Instanța a stabilit că faptele au fost comise și a aplicat o pedeapsă de trei ani de închisoare, cu suspendarea executării sub supraveghere pentru o perioadă de patru ani.
Judecătorii au dispus, de asemenea, interzicerea dreptului lui Marius Botiș de a ocupa funcția de profesor universitar, precum și de a desfășura orice activitate didactică, de evaluare sau coordonare în raport cu studenți sau alte persoane aflate într-un raport de formare profesională. Totodată, acesta nu are voie să se apropie sau să comunice cu persoanele vătămate.
Pe latură civilă, instanța l-a obligat pe profesor la plata de daune morale în valoare de 2.000 de euro către una dintre victime, precum și la achitarea cheltuielilor judiciare, inclusiv onorarii avocațiale și cheltuieli de judecată în sumă de peste 9.800 de lei.
În plus, judecătorii au dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat și introducerea profilului său genetic în Sistemul Național de Baze Genetice Judiciare, conform legislației în vigoare.
Hotărârea Judecătoriei Brașov nu este definitivă. Marius Botiș a atacat sentința, urmând ca instanța superioară să stabilească soluția finală în acest dosar.