


Mariana Stan, directoarea Școlii Gimnaziale nr. 1 Dor Mărunt (județul Călărași) și câștigătoarea titlului „Directorul Anului 2025”, spune că schimbarea reală în educație nu începe cu resursele, ci cu oamenii.
Invitată în podcastul Educație deschisă by EduZ, aceasta a vorbit despre parcursul său profesional, despre deciziile dificile și despre cum a reușit să transforme o școală din mediul rural, marcată de lipsuri și rezultate slabe, într-o comunitate educațională performantă.
Pentru Mariana Stan, titlul obținut în cadrul competiției organizate de Asociația pentru Valori în Educație nu este unul personal:
„În lumina reflectoarelor nu ar trebui să fie văzută persoana. Dincolo de aceste reflectoare sunt foarte mulți oameni. Pentru mine, Directorul Anului înseamnă copilul, sclipirea din ochii copilului care spune: «Doamnă, și eu pot!»”
Cu o experiență de peste 45 de ani în educație, începută în 1981, Mariana Stan a trecut prin mai multe roluri: profesor de limba română, cadru didactic în învățământul primar și, în ultimii 12 ani, director al școlii din Dor Mărunt.
Momentul de cotitură în cariera sa nu a fost unul planificat.
„Știți ce m-a determinat? Furia și încăpățânarea. Eram furioasă pentru lucruri pe care nu le puteam accepta ca om al școlii. Și încăpățânată că pot face ceva”, spune directoarea.
A preluat conducerea școlii într-un context dificil, într-o comunitate care, la prima vedere, „nu promite nimic”. Cu toate acestea, spune că locul nu este definitoriu pentru rezultate.
„Contează atitudinea. Îți trebuie competență și caracter. Dacă ai doar una dintre ele, nu ai ce căuta acolo — fie că vorbim de o școală din mediul urban sau rural.”
În 2014, când a preluat conducerea, situația școlii era una critică: infrastructură precară, lipsa resurselor și rezultate slabe.
„Am găsit toalete în curte, tavan care cădea, bănci legate cu sârmă. Nu existau resurse, nici măcar un videoproiector”, își amintește Mariana Stan.
În loc să aștepte soluții din sistem, a ales să acționeze.
„Dacă stai să aștepți procedura, mai bine pleci acasă. Eu am început să caut soluții. Am dat telefoane, am identificat resurse, am cerut ajutor.”
Un exemplu concret: mobilierul școlar a fost adus din donații, inclusiv de la Liceul Internațional de Informatică din București, după ce directoarea a aflat că instituția își va muta sediul.
Una dintre lecțiile de leadership pe care le subliniază este schimbarea perspectivei.
„Nu îmi place întrebarea «de ce», pentru că seamănă cu o plângere. Important este să vezi ce s-a întâmplat și ce poți face mai departe.”
Strategia sa a fost construită pe pași mici, dar bine calculați: identificarea problemelor, analiza cauzelor și implicarea oamenilor din jur.
„Trebuie să investești în omul de lângă tine. Dacă ai integritate, oamenii vin după tine.”
Una dintre cele mai importante schimbări a fost creșterea spectaculoasă a rezultatelor la Evaluarea Națională — de la 20-30% la peste 90%.
Cheia? O strategie simplă, dar riguroasă: ore de pregătire dimineața, „pe creier odihnit”.
„Am renunțat la pregătirea după-amiază, făcută doar de formă. Ne-am întâlnit dimineața, la ora 7. A fost greu la început, dar rezultatele au confirmat.”
Profesorii au acceptat să participe fără remunerație suplimentară, iar comunitatea a fost implicată pentru a susține logistic programul.
Un alt principiu central: autenticitatea în acțiune.
„Nu facem nimic doar ca să bifăm. Mai bine mai puțin, dar de calitate.”
Această abordare a contribuit la construirea unei culturi organizaționale bazate pe responsabilitate și consecvență.
Transformarea nu a fost imediată. La început, echipa a fost reticentă.
„Nu a fost toată lumea de la început. Dar e suficient să înceapă unul. Apoi vine și al doilea, și al treilea.”
Succesul a devenit, în timp, motorul implicării.
„Când vezi rezultate, apare satisfacția. Și odată cu ea, dorința de a face lucrurile mai bine.”
Pentru Mariana Stan, educația nu este doar despre rezultate, ci despre valori.
„Munca de dascăl este una nobilă. Dacă ai un set de valori sănătos, îl transmiți mai departe — colegilor, elevilor, comunității.”
Povestea școlii din Dor Mărunt arată că performanța nu depinde de context, ci de oameni și de capacitatea lor de a acționa.
Partea a doua a podcastului Educație Deschisă realizat cu Marian Stan, va fi difuzat săptămâna viitoare.
Ştiţi ce înseamnă progresul copilului de la 4 la 5? Câtă satisfacţie de la 5 la 6, de la 6 la 7. Ştiu! E uşor să obţii progres de la 9 la 10, dar pentru noi progresul aşa a început
Directoarea Mariana Stan: E ușor progresul de la 9 la 10. Știți ce înseamnă de la 4 la 5?