Directoarea Mariana Stan: E ușor progresul de la 9 la 10. Știți ce înseamnă de la 4 la 5?

Mariana Stan, directoarea şcolii gimnaziale Dor Mărunt din judeţul Călăraşi, spune că progresul în zona notelor mici e mai greu de obținut decât cel din zona de performanță

 

”Educaţia suferea, dar n-am abandonat. Ştiţi ce înseamnă progresul copilului de la 4 la 5? Câtă satisfacţie de la 5 la 6, de la 6 la 7. Ştiu! E uşor să obţii progres de la 9 la 10, dar pentru noi progresul aşa a început. Pentru şcoala Dor Mărunt este o onoare. Astăzi când mă uit la premiul acesta, îmi dau seama că el nu este al meu, este al copiilor”, a afirmat Mariana Stan la Gala News.ro 2026, unde a primit premiul „Școala care schimbă destine”.

Mariana Stan, directoarea Școlii Gimnaziale nr. 1 din Dor Mărunt (județul Călărași), a fost desemnată, de asemenea, și Directorul Anului 2025 de către Asociația pentru Valori în Educație.

Ea a implementat proiecte care au transformat dinamica școlii, oferind elevilor o voce și un spațiu autentic de exprimare, iar profesorilor o oportunitate de inovare didactică. A schimbat modul de luare a deciziilor, creând grupuri de lucru tematice formate din profesori voluntari, care au libertatea de a propune și implementa măsuri.

Prin inițiativa „Pastila de dimineață”, a introdus în programul școlii câte 15 minute zilnic pentru învățare interdisciplinară și formarea gândirii critice atât la elevi, cât și la cadrele didactice.

Profesorii sunt susținuți să creeze resurse educaționale deschise, iar elevii au învățat să utilizeze aplicații educaționale și să creeze conținut digital propriu (podcasturi, reviste școlare online, infografice). Participarea elevilor la activități extracurriculare și proiecte a crescut cu 40%, iar profesorii sunt implicați activ în grupuri de lucru sau crearea de resurse în proporție de peste 80%.

A implementat desfășurarea de ore remediale la limba română și matematică dimineața, în intervalul 7 – 8, când elevii sunt mai odihniți, iar rezultatul este un procent de promovabilitate la Evaluarea Națională între 90 și 100%. Modelul a fost preluat și de alte unități școlare.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.