fbpx

Marian Staș a devenit consilier în Ministerul Educației

Expertul în educație Marian Staș a fost numit consilier în echipa ministrului Educației, Monica Anisie. El se va ocupa de dezvoltarea în sistem a unor unități-pilot, experimentale și de aplicație.

Cine este Marian Staș

Marian Staș este cadru didactic asociat la Universitatea București (consultanță de proces; Facultatea de Psihologie și Științele Educației) și Harvard Kennedy School (metode cantitative; programul de vară MPA-MC), dar și Președinte al Asociației Clubul Liderii Mileniului Trei (www.clublmt.ro/), un program educațional care sprijină dezvoltarea personală şi profesională a unei noi generații de lideri în România, capabilă să își asume și să declanșeze schimbarea prin curajul acțiunii civice.

Marian Staș coordonează proiectul Școala pe bune, singurul proiect de transformare a școlii ca sistem în România. A publicat 13 cărți și peste 150 de articole, pe teme de reformă a educației și strategia managementului public. De asemenea, este consultant și trainer de transformare organizațională de peste 15 ani, cu activitate în companii de top din România.

Invitat, recent, în emisiunea Piața Victoriei, difuzată de postul de radio Europa FM, profesorul Marian Staș a vorbit despre reforma în Educație.

Principala provocare va fi de a gîndi integrat. Sunt cel puțin două soluții: sînt foarte multe proiecte finanțate cu bani europeni, proiecte integrate de discipline de tip tehnic-ingineresc.

A doua soluție este inerentă – duble sau triple specializări, fizică și chimie sau chimie și biologie. Însă soluția de secol XXI este formarea inițială pe filiera didactică, un proces de a produce altfel de profesori. Pledoaria mea fermă și explicită este pentru licență pentru profesia didactică – matematician înseamnă una, profesor de matematică înseamnă altceva”, a spus Marian Staș.

Întrebat ce provoacă blocajele din sistemul de educație care îi fac pe elevi să se plângă de orele prea multe, de temele prea multe și de greutatea ghiozdanelor, Marian Staș a răspuns:

„Primul blocaj este cel sindical – fără ghilimele. Planurile-cadru sunt proiectate ca să aibă profesorii norme și salarii, nu ca să le fie copiilor bine. De-aici, 15,17,19 materii cu ore și ore și ore, pentru că miza de proiectare este eronată.
Al doilea motiv este tema obligativității orei de religie în trunchiul comun, aspect prins în legea organică. Este singura disciplină care este inclusă, ca articol, în Legea Educației”

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.