fbpx

Marcel Vela vrea cursuri școlare despre mediul online, după cazul ”Colo”

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunțat, la Digi 24, că va avea o discuție cu ministrul Educației, referitoare la introducerea în școli a unor cursuri despre mediul online.

”în școli să fie într-o zonă de curs și să dezvoltăm această idee de a ne proteja în fața unor pericole care sunt în spațiul online. Sunt anunmite persoane care pentru a aduce mai mulțui urmăritori, cu orice preț și pentru a-și mări veniturile, pot ajunge să facă postări tendențioase sau din zona infracțională, care pot deveni modele”, a spus Vela. El a adăugat că va avea o discuție cu ministrul Educației, ”pentru a găsi o formulă legală pentru ca tinerii să fie preveniți”.

Marcel Vela a făcut un apel și către părinți să supravegheze activitatea online a minorilor, astfel încât aceștia să nu fie expuși pericolelor.

CONTEXT

Alexandru Bălan, vloggerul cunoscut pe YouTube sub numele Colo, a fost reținut marți seară de polițiștii de la Secția 9 din Capitală, după ce l-au audiat câteva ore, potrivit surselor Digi24. El este acuzat de instigare la violență asupra minorilor.

„Colo” a fost reținut pentru 24 de ore în dosarul în care este cercetat pentru că ar fi instigat la violență împotriva minorelor, inclusiv la violarea acestora, după ce a povestit o experiență personală pe care a avut-o cu o fată de 16 ani.

După reținerea vloggerului, fata care l-a denunțat a afirmat că a primit mesaje de amenințare din partea fanilor acestuia. În intervenția de la Digi 24, Marcel Vela a spus că ea va beneficia de protecție, iar Poliția va investiga amenințările respective.

Verificările au început săptămâna trecută, după ce tânărul a afirmat, într-un videoclip postat pe YouTube, că unele adolescente merită „să le dai cu palmele, să le ții cu capul de pereți, să le pui piciorul pe față”.

Ulterior, Alexandru Bălan a prezentat scuze și a spus că regretă situația creată.

„Tot acest clip este extras dintr-un live de divertisment pe care l-am făcut acum câţiva ani. A fost o glumă extraordinar de proastă. Îmi cer scuze în mod oficial pentru că clipul meu a deranjat. Nu reprezintă în niciun caz nici valorile mele morale, nici felul meu de gândire”, a spus vloggerul urmărit de peste 850.000 de persoane.

El urmează să fie prezentat în fața unei instanțe cu propunere de arestare preventivă.

Alexandru Bălan este un tânăr din București, în vârstă de 28 de ani, care a ajuns să fie cunoscut pe rețelele de socializare. 

”Colo”, așa cum este cunoscut în mediul online Alexandru Bălan, povestește pe canalul său de Youtube momente controversate din viața sa privată.

Videoclipul pentru care este cercetat acum a fost criticat de mulți dintre membrii comunității YouTube din România.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.