fbpx

Mama din Israel care era scandalizată de educația online și-a schimbat opinia: ”Ce m-aș fi făcut fără tine?”

Shiri Keningsberg Levi, mama din Israel care, în luna martie, devenea celebră pe internet după ce s-a exprimat revolta față de educația la distanță și-a schimbat opinia.

În videoclipul devenit viral în urmă cu câteva luni, mama se plângea că îi este greu să gestioneze această situație, mai ales că nici nu se descurcă prea bine la materii precum muzica sau matematica.

Astăzi, ea recunoaște că s-a adaptat la această formă de învățare și chiar își declară recunoștința pentru existența ei.

Shiri Keningsberg Levi apare într-un reportaj difuzat de CNN despre prima zi în care copiii ei s-au întors la școala în format clasic. Copiii sunt echipați cu măști, iar mama lor prezintă și declarația despre starea lor de sănătate, document obligatoriu pentru intrarea în școală. ”Fără declarație, nu pot intra în clasă. Le-am luat și temperatura mai devreme și totul este în ordine.”

În legătură cu revolta față de învățământul la distanță, Levi spune acum: ”Sunt sigură că toți părinții care au fost la început frustrați ar spune acum că varianta aceasta le-a permis să își formeze o rutină.  Cât despre învățarea la distanță, astăzi aș spune MULȚUMESC! Mulțumesc! Ce m-aș fi făcut eu fără tine?”

În luna martie, Ambasada statului Israel a publicat pe pagina sa de Facebook un clip cu o mamă exasperată de perioada în care cei patru copii ai săi au cursuri online, după închiderea școlilor din cauza noului coronavirus.

”Iată un #VIDEO cu o mamă din #Israel care vorbește despre timpul petrecut acasă cu copiii 😅🇮🇱

Dragi părinți, vă înțelegem! Toată ziua alături de cei mici nu e ușor, știm. Dar e #necesar#StauAcasă”, comentează imaginile Ambasada Israelului în România.

Videoclipul a devenit în scurtă vreme răspândit în lumea întreagă, prin intermediul rețelelor de socializare. El a fost distribuit atât de oameni oblșnuiți, cât și de vedete.

 

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.